Dan Bittman susţine că este pe lista neagră a canalului Antena 3

Share

Dan Bittman, una dintre persoanele publice care contestă măsurile de protecție sanitară, anunță că Antena 3 l-ar fi pus pe lista neagră.

”Am aflat și eu că suntem puși pe lista neagră, chiar zilele trecute m-a sunat actorul Dorel Vișan, care are 82 de ani și care mi-a spus: ‘Dane, amândoi suntem pe lista neagră’.

Aoleu, am zis eu! Da, suntem pe lista neagră a unui realizator de emisiuni de la Antena 3, nu îi dau numele, dar îi place armata foarte mult”, a declarat Dan Bittman, la România TV.

Bittman se referă la realizatorul Radu Tudor. Întrebat ce părere are despre Şoşoacă, Bittman i-a adus elogii senatoarei:

„Ah, da, o salut și, uite, beau un pahar de vin în cinstea ei! Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Iovanovici Şoşoacă, eram Suedia, nu România! Eram departe de tot…”.

Bittman susține că Şoşoacă se luptă pentru drepturile românilor: ”Românii au uitat să-și ceară drepturile, nu știu nici ce drepturi au…”.

”Unii sunt deranjați de modul în care ea se exprimă. Ea e femeie, iar în România misogină femeile trebuie călcate în picioare, dar este o femeie care cunoaște legile, este o femeie care apără legile și vorbește în numele legii.

Suntem într-o țară, România, în care nimeni nu apară legea în față autorităților. Nu avem o lege a răspunderii prezidențiale – pentru că președintele încalcă legea în fiecare zi”, a mai acuzat Bittman.

Bittman a mai spus că Şoşoacă este „un adevărat avocat al poporului!”.

”Alții dau cu invective în ea…. Pentru că… e pe interese, întreagă presă e pe interes, e plătită… presa liberă e o poveste. Fără îndoială, Diana Şoşoacă este un început, îmi pare rău că cei din fostul partid, ei nu au știut să renunțe la orgolii.

Diana Sosoaca trebuia menținută, pentru că face treabă. Ea face treabă, face pentru popor, ea este un adevărat avocat al poporului! Uite, poate facem o mișcare civică, o invităm și pe Diana Şoşoacă și facem o mișcare civică adevărată”, a mai spus Bittman.

Share