Varujan Vosganian face front comun cu Diana Iovanovici Şoşoacă

Share

Varujan Vosganian face, declarativ, joncţiunea cu Diana Şoşoacă, după ce aceasta l-a victimizat pe Liviu Dragnea. Aceeaşi venă ultrareacţionară, alţi actori.

Varujan Vosganian, fost ministru și fost senator, susține într-o postare pe Facebook că purtatul măștii pe stradă este un carnaval grotesc.

„Carnavalul ăsta grotesc cu purtatul obligatoriu al măștii pe stradă mai durează mult?”, s-a întrebat retoric Vosganian, pe Facebook.

O atitudine identică în legătură cu purtarea măștii de protecție are încă de la începutul pandemiei Diana Şoşoacă. Mai mult, Şoşoacă susține că, prin purtarea măștii, crește riscul de infectare.

„Printr-un orificiu al unei măști încap peste 200 de viruși, despre ce vorbim?”, a declarat Şoşoacă, la Antena 3, în urmă cu o lună, argumentând că numărul de îmbolnăviri a crescut din cauza măștilor de protecție.

Întrebată apoi ce se urmărește prin obligativitatea purtării măștii de protecție, Şoşoacă a răpuns:

„Distrugerea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești și instaurarea unei dictaturi la nivel mondial. E vorba de interese financiare la nivel mondial. Nu este nici o teorie a conspirației, sunt două grupări care luptă. Trump, când avea Covid s-a urcat în mașină și s-a plimbat printre oameni, mesajul a fost clar: ‘Trăiți-vă viața normal’”.

Şoşoacă a afirmat recent că numărul de infectări cu coronavirus a crescut, din cauza celor care poartă masca de protecție.

„Masca nu trebuie să fie obligatorie. Cine dorește să și-o pună pe față poate să-și pună și 10, nu are decât, dar nu trebuie să fie obligatorie. Aici mă delimitez de toate celelalte opinii ale celor care mă înconjoară.

Masca nu trebuie să fie obligatorie, nu pentru că am eu o problemă, ci pentru că există cercetări științifice cu privire la efectele negative pe care le provoacă purtatul măștii timp îndelungat.

Mai ales că după ce s-a instituit această a obligativității purtării măștii în toate spațiile numărul de infectări a crescut. Este normal, pentru că nu mai avem oxigen și atunci toate bacteriile și virușii pe care noi le expectorăm, le respirăm în mască, noi, după ce tragem aer în piept, le reintegrăm, împreună cu alte bacterii și alți viruși, deci vă dați seama ce infecții se pot provoca în plămâni”, a spus Şoşoacă, într-un live, pe Facebook.

Share