Interviu acordat de Robert Turcescu Revistei Tango. Mai concret, colegei Alice Năstase. Există lucruri interesante spuse de Robert, pe care le vom lista mai jos.
Turcescu şi libertatea
Robert Turcescu îşi continuă politica discursului ambiguu: nu neagă că, aşa cum a dezvăluit în emisiunea Sorinei Matei, în toamna anului 2014, ar fi fost ofiţer acoperit (chiar dacă spune despre unii jurnalişti că nişte indivizi le-au întins o capcană, făcându-i să creadă că sunt într-un serviciu secret – vom reveni pe subiect), dar susţine că niciodată nu a turnat pe nimeni:
N-am turnat în viaţa mea pe nimeni, n-am făcut nimic care să aducă prejudicii ţării mele, n-am acţionat la comanda nimănui, n-am beneficiat de nici un fel de informaţii cu celeritate sau speciale date lui Turcescu, dar unii, probabil, şi-au închipuit că mă pot prinde într-un soi de capcană.
Părerea noastră: Turcescu nu a fost ofiţer aoperit. I s-a înscenat un şantaj că ar fi, care, combinat cu presiunile editoriale de la B1 TV, ce-l încorsetau, l-au determinat la o falsă autodemascare, pentru a-şi vedea de viaţă. Există lucruri pe care nu le spune. De aceea, e ambiguu.
Vom reveni şi la chestia aceasta cu „capcana”, este cel mai important lucru din interviu. Cei cu care a lucrat i-au simţit lui Turcescu încăpăţânarea de a rămâne un om liber:
(…) sunt foarte mulţi şefi sau moguli mai mari sau mai mici în presa din România, cu care am lucrat de-a lungul timpului, începând de la Cornel Nistorescu şi continuând cu Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Andronic, Sergiu Toader sau Sorin Oancea, care au simţit din plin dorinţa şi încăpăţânarea mea de a mă exprima liber, chiar dacă la un moment dat le-am încurcat planurile editoriale.
Turcescu şi contradicţia
În timp ce unii primesc anchete „servite”, el, Robert Turcescu, are surse, ca orice jurnalist bun:
(…) sunt alţi ziarişti în presa din România care au nişte conexiuni și niște surse mult mai bune decât ale mele, şi chiar mă declar invidios pe ei, pentru că meseria asta se face cu surse. E necinstit dacă îți sunt ”livrate” anchete deja scrise și tu trebuie doar să le semnezi.
Ştiu că se practică şi genul ăsta de pseudo-jurnalism. Eu am beneficiat de-a lungul anilor de crearea unei reţele de surse, pe care am activat-o însă în 22 de ani de meserie. Da, am surse în rândul politicienilor. Da, am surse în rândul oamenilor de afaceri.
Da, am surse în rândul avocaţilor, procurorilor și judecătorilor. Da, am surse la DNA, la Parchetul General. Am surse în rândul oamenilor care au ieşit din serviciile secrete sau care mai activează acum în serviciile secrete. Ca jurnalist, dacă ajungi să ai genul ăsta de surse, eu zic că este o victorie.
Sigur, depinde cum le foloseşti, depinde cât rezişti la încercările lor destul de evidente uneori de a te manipula. Dar a avea o sursă în astfel de zone nu înseamnă că eşti la comanda respectivei surse (…)
Aici există unele contradicţii. Implicit, nu explicit, Robert Turcescu (despre care am scris de mai multe ori că nu cred că a fost într-adevăr ofiţer acoperit în presă) afirmă, iar noi trebuie să-l credem, că nu a primit materiale servite, iar dezvăluirile pe care le făcea la un moment dat emisiune după emisiune, la B1 TV, erau rezultatul cultivării intense a surselor sale multiple, despre care vorbeşte în fragmentul citat.
Recapitulăm cele afirmate de Robert, sintetizând: sunt alţii „care au conexiuni„, cărora le sunt „livrate anchete deja scrise„, dar Turcescu, chiar dacă ar fi fost sau nu ofiţer acoperit, are surse ” în rândul avocaţilor, procurorilor și judecătorilor„, „la DNA, la Parchetul General„, „în rândul oamenilor care au ieşit din serviciile secrete sau care mai activează acum în serviciile secrete„.
Turcescu şi capcana
Merită observat şi acest lucru: în urmă cu ceva vreme, pe Naşul.tv, Robert Turcescu constata că persoanele publice au obiceiul să transmită semnale asupra unor lucruri importante în publicaţii de nişă, ori foarte mici, ori mai puţin cunoscute, referindu-se la un interviu dat de Daniel Morar, fostul şef al DNA, acum judecător la CCR, pentru o astfel de publicaţie.
Ei bine, acum Robert face şi el cam acelaşi lucru: dă un interviu în Revista Tango, o publicaţie de nişă, adresată femeilor, aruncând nişte semnale. Este un interviu cu un puternic fundal dedicat vieţii sale personale, care debutează însă în forţă, cu tema jurnalistului acoperit, apoi revine pe acelaşi subiect.
Unii citesc numai prima dintre cele patru pagini ale interviului, dar mai există şi alte lucruri interesante. Eu cred că defapt Alice a stat de vorbă cu Robert despre câte-n lună şi-n stele şi, pe la minutul 35, a venit vorba despre fructul dicotiledonat al ofiţerului acoperit şi Turcescu a spus lucruri importante.
În pagina a treia, la care am linkat special, se vorbeşte despre o capcană şi despre faptul că unor jurnalişti li s-ar fi dat impresia că fac parte dintr-un serviciu secret, ca să fie prinşi în această capcană:
(…) În fapt, în România, mai ales când vine vorba de jurnalişti sau de politicieni, unii au şi fost păcăliţi cu ideea că aparţin unui serviciu secret (s.n.) doar din dorinţa unor indivizi de a-i avea, într-un fel sau altul, cu ceva la mână. Ştiu că sună destul de criptic (s.n.), dar cam atât am de spus.
RevistaTango.ro: Şi tu ai fost păcălit? Este şi în povestea ta ceva asemănător?
ROBERT TURCESCU: Putem spune și aşa (s.n.), dar am îndrăznit să îmi asum eu această vină şi să nu dau vina pe alţii, pentru că nu ar fi fost cinstit. Dacă nu aş fi vrut, n-aş fi căzut într-o astfel de capcană. Când mi-am dat seama că am căzut într-o capcană, am decis foarte repede să încerc să ies din ea asumându-mi tot ceea ce s-a întâmplat după aceea..
Adică Robert Turcescu spune aşa: „unii” au fost păcăliţi că aparţin unui serviciu secret. E întrebat dacă e şi cazul lui şi rămâne la fel de criptic: „putem spune şi aşa„. Totul e ambiguu, sub semnul posibilului. Cum adică, „putem spune şi aşa„? Este sau nu aşa? Este aşa şi lui Robert i s-a dat impresia că face parte dintr-un serviciu de către nişte sicofanţi, care au încercat să-i prindă degetele la uşă? Nu este aşa? Ce nu este aşa?
Sună straniu de tot discursul lui Robert Turcescu. E un fel de: nu neg şi nici nu afirm că am fost ofiţer acoperit (alţii trebuie să stabilească aceasta), dar important este ca jurnaliştii care sunt ofiţeri acoperiţi să se autodemaşte, după exemplul a ceea ce am făcut eu.
Întortocheată rău, nu? E bine de reţinut mesajul lui Turcescu către ofiţerii acoperiţi din presă, acelaşi mesaj transmis de peste un an de zile. Consecvenţă.