DNA a ajuns la contractele obţinute de Sebastian Ghiţă cu MAE şi STS. De presiunile instituţionale pentru acestea s-a ocupat şi Ponta, arată România liberă.
După ce s-a întâlnit cu Victor Ponta, Gabriel Oprea a declarat că Victor Ponta nu mai este liderul coaliţiei de guvernare, informează Gândul. În acest moment, pe faţă, maşina de tocat oameni politici a intrat în funcţiune şi-l termină complet pe Ponta. Pas cu pas.
Dinu Pescariu, fost tenismen talentat, care s-a ratat din cauza arghirofiliei sale şi a relaţiilor pe care şi le-a făcut în timp, are acum o nouă „sifonărie”: la Mamaia Nord, locul unde se adună şmecherii cu bani, vorbesc mult şi apoi sunt prinşi pe ascultare de procurorii, explică Naţional.
Adevărul reia momentele-cheie din începutul disoluţiei PSD: isprăvile lui Dan Şova, urmate de cele ale lui Victor Ponta, care au culminat (deocamdată) cu demisia lui Ponta din fruntea partidului.
Adrian Iencsi a refuzat numirea ca antrenor al Rapidului, după ce finanţatorul Valeri Moraru a refuzat să-i angajeze un preparator fizic, pe fostul fotbalist Dănuţ Perjă, explică EvZ.
O firmă chinezească, Tzaneen International, a fost singurul care a participat la licitaţia pentru achiziţionarea aeroportului „Don Quijote” din Castilla, La Mancha. Totul pare a fi o farsă, dar ilustrează nivelul nebuniei la care ajunseseră spaniolii înainte de izbucnirea crizei subprimelor.
