Klaus e contra modificării codurilor (revista presei)

Share

Klaus e contra modificării codurilor (revista presei)

Klaus Iohannis nu acceptă modificările făcute de parlamentari la codurile penale, notează Adevărul. Până aici totul e bine. Problema este că preşedintele a fost întrebat despre aceasta de presa română la conferinţa sa de presă de la Cotroceni, după ce deja declarase asta în presa străină.

În premieră, declaraţia a fost dată de Iohannis într-un aşa-zis interviu pentru ARD (postul tv public german). Care defapt a fost publicat online de Bayerischer Rundfunk, filiala bavareză ARD, arată jurnalistul Robert Turcescu pe website-ul său.

Echipa de comunicare a lui Klaus s-a făcut de răs atunci când a anunţat jurnaliştii săi de casă că şeful statului a dat un interviu pentru ARD. De fapt, câteva secunde din interviu au fost inserate într-un material de pe ARD, în care se vorbea depre corupţia din România.

Gândul anunţă că Klaus Iohannis a formulat o adresă către Curtea Constituţională, prin care cere verificarea constituţionalităţii modificărilor făcute de parlamentari la regimul incompatibilităţilor.

ANAF vinde prima dintre casele lui Dan Voiculescu, în cadrul acţiunii de recuperare a prejudiciului în Dosarul ICA. Casa, construită în anul 1961, este pe Kiseleff şi prejudiciul total e de 60 de milioane de euro, explică EvZ.

Şapte echipe, şase de Liga I (încă) şi una din Liga II – Metalul Reşiţa, explică Bursa. Depunctările vor fi valabile numai dacă echipele vor evolua în aceeaşi ligă, pentru că au legătură cu cerinţele de licenţiere.

FBI verifică o posibilă preluare falsă a Avon Cosmetics de către firma PTG Capital Partners Ltd., care a licitat în aşa fel încât ar trebui să dea o primă de 200% pentru compania de cosmetice, conform Curierului naţional.

Situaţia devine volatilă în Coreea de Nord, comentează România liberă. Kin Jong Un şi-a anulat vizita oficială de Ziua Victoriei, la Moscova, iar şeful armatei a fost executat. Lucrurile se mişcă, clanurile nord-coreene intră în coliziune unele cu altele.

nota: Website-ul Starea Presei realizează rubrica „Revista presei” cu ştirile şi informaţiile de presa date de publisherii din România, singurii răspunzători pentru acestea.

Share