Revista presei. Mineriadă contra Justiţiei

Share

Tandemul Dan Voiculescu-Victor Ponta a declanșat o mineriadă împotriva Justiției „N-au trecut nici două săptămîni, şi viaţa avea să-mi confirme teza despre rolului jucat de lipsa de discernămînt în influenţa uriaşă a televiziunilor de ştiriDan_Voiculescu. O lipsă de discernămînt sesizabilă nu numai la opinia publică, dar şi la unii jurnalişti independenţi, care influenţează dacă nu opinia publică, măcar o parte a acesteia” (EvZ)

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, a fost reţinut „Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, el urmând să fie prezentat, vineri, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti” (Adevărul)

Băsescu: “Între consolidarea justiţiei şi reflexul apărării fratelui aleg prima opţiune” „Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la Palatul Cotroceni, că niciodată nu a avut cu fratele său vreo discuţie cu privire la sprijinirea lui Sandu Anghel (n.r. Bercea Mondial) în procesele pe care le avea. Băsescu spune că nu se va transforma într-un avocat al fratelui său, Mircea Băsescu, şi că, mai mult, consideră că acesta nu trebuia să se implice într-o zonă cu astfel de oameni şi într-un asemenea anturaj” (Cronica română)

Băsescu: Nu voi face niciun fel de intervenţie pentru a-l proteja pe fratele meu „Şeful statului, Traian Băsescu, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni, că nu a existat nicio intervenţie din partea domniei sale în cazul lui Sandu Anghel şi a făcut un apel către toate autorităţile, care s-au ocupat de acest proces, să facă publică orice eventuală implicare a sa” (Curierul naţional)

Strategia lui Antonescu pentru a-l detrona pe Iohannis din cursa pentru prezidenţiale: Lider PNL: Am vorbit cu Antonescu două ore despre asta „Antonescu plănuieşte o revenire în forţă, după ce în urma unei analize, a ajuns la concluzia că Iohannis nu are şanse să câştige alegerile prezidenţiale” (Puterea)

Gheorghe Bunea Stancu îşi arată din nou muşchii în faţa jurnaliştilor „Președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, lovește din nou. Veșnic supărat pe jurnaliștii locali, Stancu s-a enervat peste măsură când jurnaliștii brăileni l-au luat la întrebări în legătura cu faptul că este președintele clubului de handbal HC Dunărea Brăila și își face imagine politică pe bani publici” (Curentul)

Tranzacţie de 700 de milioane de euro. Ion Ţiriac iese din UniCredit Ţiriac, iar micii acţionari ar putea rămâne cu buza umflată „Omul de afaceri Ion Ţiriac ar dori să îşi vândă participaţia de 45,059% din titlurile UniCredit Ţiriac Bank către grupul italian UniCredit, care deţine aproximativ 50,6% din acţiuni, contra sumei de 700 de milioane de euro, potrivit Reuters, care citează publicaţia italiană Messaggero. Astfel, potrivit sursei citate, semnarea documentelor ar urma să aibă loc într-o săptămână, iar perfectarea tranzacţiei să se realizeze până la Crăciun” (Bursa)

Polonia: Tentativă de lovitură de stat provocată de spionajul rus? „Premierul polonez, Donald Tusk, şi Banca Centrală a ţării sunt prinşi într-un scandal politic de amploare care ar putea duce spre alegeri anticipate. Săptămânalul Wprost a publicat conţinutul interceptărilor unor înalte personalităţi care îi pun în discuţie pe guvernatorul Băncii Poloniei, pe ministrul de Interne şi un fost ministru adjunct de finanţe. Se presupune că înregistrările ar fi opera serviciilor secrete ruse pentru destabilizarea Poloniei pe fondul crizei ucrainene” (România liberă)

Share