Revista presei. PDL dezbină Dreapta

Share

EvZ: PDL dezbină Dreapta cu mâna lui Predoiu „Toate formaţiunile de Dreapta doresc susţinerea unui singur candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor, mai puţin PDL, formaţiunea cu cea mai bună logistică şi cel mai bun procent în sondaje (cu excepţia PNL). PDL-iştii au luat ieri o decizie care blochează practic orice negociere de coagulare a Dreptei„

Cronica română: Udrea nu vrea prezidenţiabil PDL. Falcă, da! „Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, vineri, că nu se va înscrie în competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale şi a arătat că, dacă ea “ar fi condus PDL, astăzi dreapta era unificată şi avea un singur candidat””

Puterea: România achiziţionează 12 avioane de vânătoare F-16 din Portugalia „Douăsprezece avioane F-16 vor ajunge în ţară în cursul anului 2016 şi vor intra în dotarea Forţelor Aeriene Române, după ce guvernul României şi cel al Portugaliei au semnat contractul de achiziţie al acestor aparate, care fac parte din excedentul flotei militare portugheze”

Adevărul:  „Cristian Pintea, adjunctul şefului Poliţiei Cluj, cel care l-a supus mai multor presiuni pe agentul  Sergiu Todea pentru că l-a amendat în trafic, a fost retrogradat vineri din funcţie. Totodată, Pintea se află în vizorul Direcţiei Generale Anticorupţie, dar şi în atenţia Consiliului de Disciplină al IGPR.”

Curierul naţional: Franţa: Consiliul Constituţional urmează să se pronunţe asupra legii ce interzice fracturarea hidraulică la extragerea gazului de şist „Firma texană Schuepbach, căreia i-au fost anulate – printr-o modificare legislativă – autorizaţiile de prospectare a  rezervelor de  petrol şi gaze de şist  în două  regiuni din Franţa, intenţionează să ceară despăgubiri de … 1 miliard de euroNu doar industriaşii, cât mai ales organizaţiile ecologiste  din Franţa aşteaptă  cu sufletul la gură  decizia  Consiliului Constituţional  cu privire la  legea  adoptată în luna iulie 2011 care interzicea  fracturarea hidraulică”

Bursa: SUA: Departamentul de Justiţie a deschis o investigaţie privind manipularea pieţei valutare „Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii (SUA) a deschis o investigaţie penală privind posibila manipulare a pieţei valutare mondiale, unde au loc zilnic, în medie, tranzacţii în valoare de 5,3 trilioane de dolari”

Share