Revista presei. Camelia şi Dan (Voiculescu), la instanţă

Share

EvZ: Combinaţiile penale ale familiei Voiculescu. Camelia şi Dan, de mână la Tribunal „Dan Voiculescu și fiica sa, Camelia Rodica, au ajuns colegi de instanță. Mogulul media s-a supărat că a fost citat cu mandat de aducere, fără avertisment, și amenință cu procese deoarece nepoatele sale s-au speriat, crezând că o să-l ia la închisoare”

Gândul: Ce promisiuni au făcut Tiberiu Niţu, Codruţ Olaru şi Bogdan Licu, candidaţii de pe lista Ponta-Băsescu pentru şefia Parchetului General „Tiberiu Niţu, audiat pentru a doua oară de CSM, nu a reuşi să fie convingător nici de această dată şi nu a fost în stare să răspundă coerent la multe din întrebările procurorilor CSM”

Naţional: DNA i-a facut rezervare lui Videanu pentru inceputul lunii august „Încarcerarea lui Adrian Năstase a lăsat urme adânci în rândurile pesediştilor. Şi o dorinţă aprigă de răzbunare, exprimată tot mai făţiş în ultima vreme”

Curentul: Concedieri în masă la Oltchim și Arpechim. Unde sunt promisiunile USL de altădată? „Administratorul judiciar, Gheorghe Piperea, a anunțat că săptămâna viitoare vor fi disponibilizați nouă sute de angajați de la Oltchim și Arpechim. Salariații se pot înscrie pe lista de disponibilizați și pot primi sume compensatorii. Prin această acțiune guvernul se spală practic pe mâini de problema Oltchim, deși, în campania electorală liderii USL le-au promis muncitorilor de la această companie că le vor  păstra locurile de muncă și vor găsi investitori serioși pentru a face noi investiții”

Adevărul:  „Premierul Victor Ponta propune modificarea Constituţiei pentru a facilita confiscarea bunurilor folosite la săvârşirea unor infracţiuni sau contravenţii sau exproprierea unor terenuri”

Puterea: Isărescu îi avertizează pe bancheri şi le arată calea. Ieftiniţi creditele! „Acesta a menţionat că instituţiile financiare au toate motivele să facă acest lucru, dar, în acelaşi timp, să menţină intacte dobânzile la depozite”

Curierul naţional: Timbrul de mediu se mută la Tribunal „De la intrarea în vigoare a noilor norme, la nivel naţional s-au înregistrat aproape 3.400 de cereri de restituire. Timbrul este contestat în principal pentru că îi discriminează pe cei cu maşini Euro 3 şi Euro 4, afirmă avocatul Marius Coltuc. În primul trimestru, ANAF şi AFM au restituit, din taxa auto, aproximativ 161 mil. lei celor care au câştigat procesele în instanţă.”

Bursa: Tranzacţia cu Rompetrol, ca la Radio Erevan „Statul român urmează să vândă 26,69% din acţiunile pe care le deţine la Rompetrol Rafinare pentru 200 milioane de dolari către The Rompetrol Group (TRG), controlat de KazMunayGaz (KMG)”

Cronica română: Eminenţa cenuşie a regimului Putin a demisionat din Guvern „Vladislav Surkov, un influent vicepremier rus, considerat drept eminenţa cenuşie a puterii, a demisionat, a anunţat Kremlinul miercuri”

Share