Revista presei. Zgonea vrea schimbarea judecătorilor CCR incomozi

Share

Curentul: Halucinant: Valeriu Zgonea despre cum USL vrea sa schimbe o parte din judecatorii CCR „Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, de profesie inginer constructor, ramas repetenet de trei ori in timpul facultatii (superior lui Crin Antonescu care a ramas repetent doar de doua ori) intr-o interventie halucinanta la RomaniaTV,  a descris planul USL de schimbare a judecatorilor CCR care considera ca referendumul nu trebuie validat.”

Epoch Times

România liberă: STENOGRAME. În Gorj au murit 40.000 de oameni într-o lună: „Mor pe capete, se duce tot judeţul” „Foştii miniştri Victor Paul Dobre şi Ioan Rus sunt acuzaţi că ar fi desfăşurat mai multe demersuri şi ar fi purtat mai multe discuţii despre modalităţi prin care, într-un mod aparent legal, să se poată ajunge la o diferenţă între numărul electorilor de la referendumul din 29.07.2012 şi cei pe care urmăreau să-i obţină printr-o actualizare ulterioară”

Gândul: Scrisoarea lui Barroso către Guvern: Trimiteţi rapid listele electorale la CCR. Ponta răspunde: Nu aveţi informaţii complete „Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, exprimă „preocuparea” în legătură cu recentele evoluţii politice din România, cerând Guvernului să trimită rapid CC listele electorale pentru a se putea lua o decizie privind referendumul, declarându-se îngrijorat de presupusele presiuni asupra Curţii”

Puterea: Traian Băsescu: USL nu mai are limite. Amestecul în problemele CCR ,un grav act de şubrezire a instituţiei „Preşedintele suspendat Traian Băsescu a lansat vineri un apel către USL, cerându-le reprezentanţilor Uniunii să înţeleagă că atacurile la adresa Curţii Constituţionale sunt inutile şi menite să şubrezească instituţia.”

EvZ: Lovitura de stat a fost dovedită. Ioan Rus: „Nu vreau să-mi petrec bătrânețile în pușcărie!” „Liderii USL le-au cerut foştilor miniştri Ioan Rus şi Victor-Paul Dobre să trimită documente false la Curtea Constituţională. Interceptările procurorilor confirmă dezvăluirile Evenimentului zilei. Cei doi miniştri au demisionat ca urmare a presiunilor penale făcute de colegii de partid”

Adevărul: Rus şi Dobre – „Să fugim din acest grup infracţional organizat!” „Ministrii Victor Paul Dobre şi Ioan Rus au fost interceptaţi la cererea procurorilor. Citiţi mai jos cum s-au înţeles Ponta şi Antonescu pe demisia lui Dobre şi cine sunt cei care au cerut insistent plecarea acestuia de la minister”

referatul procurorilor despre Dobre Paul Victor

Curierul naţional: Interceptări în cazul Dobre: Funcţionari cu atribuţii în gestionarea datelor MAI „curăţau, actualizau” morţii din liste „În judeţul Gorj s-ar fi înregistrat 40.000 de decese, însă datele INS relevă că în luna iunie au decedat de două ori mai puţini oameni la nivelul întregii ţări. PÎCCJ cere avizul pentru urmărirea penală a fostului ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre”

Bursa: Producţia de porumb din SUA – la nivelul minim al ultimilor şase ani „Producţia de porumb din SUA – cel mai mare cultivator şi exportator de profil din lume, va scădea, în 2012, până la nivelul minim al ultimilor şase ani, ca urmare a secetei severe care a afectat regiunea”

Share