Mulţi se întrebau ce vor mai face antijurnaliştii de la Antena 3 când vor ajunge la putere şi unii
afirmau că atunci A3 va deveni un post foarte plictisitor. Ei bine, nu este deloc aşa, precum se poate vedea aici.
Este vorba despre emisiunea „Conexiuni” a lui Valentin Stan. Nu discutăm acum despre cozile de topor ale lui Felix, foşti jurnalişti, ci despre oameni aflaţi la graniţa dintre presă, propagandă politică şi diferitele meserii de origine din care se extrag.
De exemplu, Valentin Stan este politolog de meserie. Un tip extrem de ambiţios, care s-ar fi dorit consilier pe afaceri externe al preşedintelui Băsescu, iar pentru că acesta nu l-a luat în echipa sa acum emană gaze sulfuroase intra – USL, aşa cum îi comandă telemogulul.
În numele intereselor mogulului şi evitent cu ucaz de la acesta, Valentin Stan îi face două parale pe Victor Ponta şi Crin Antonescu, mai ceva decât cel mai înfocat adversar politic USL, costumat pe Internet în haine anonime de activist pamfletar.
Voiculescu pare a fi supărat că liderii USL nu ştiu legile ţării şi vorbesc pe nas despre suspendarea lui Băsescu, fără să ştie că acest lucru nu se poate face oricum şi în orice fel.
Un falit al lui Felix este Horea Uioreanu, papagalul interstelar care s-a trezit vorbind dormind în emisiunea lui Robert Turcescu despre faptul că România ar fi republică parlamentară. Ţintele sale însă sunt liderii USL.
Nu că n-ar fi sămânţă de adevăr în ce afirmă tipul, în orbirea sa. De exemplu, sunt convins că oamenii lui Băsescu din MAE îl fac pe Marga cum vor, neprecupeţind nici un efort ca să demonstreze în fiecare moment că preşedintele e peste şeful diplomaţiei, pe care-l bat la FAZAN de trei ori pe zi.
Dar să afirmi că asta e opera „securiştilor lui Băsescu” jurnalistic ar mai trebui şi demonstrat. Ce fel de securişti? De la ce servicii? Ce fac ei? Sunt în misiune? Ce misiune? Au consemn? Care este acesta?
Există lucruri cu care sunt de acord în chestiunea cu Nyirö Jozsef. Dacă omul este născut în România, ar putea fi înmormântat în cadru privat, exclusiv de către urmaşii lui, în ţara lui, în cimitirul din satul natal.
Fără tam-tam separatist. Acesta trebuie şi poate să fie curmat din faşă de către autorităţile române. Ce se petrece acum e o nadă ultranaţionalistă aruncată de maghiari, ca să punem botul şi să iasă un scandal diplomatic.
Autorităţile române au greşit de când au început să urmărească o fictivă urnă cu rămăşiţele lui Nyirö, plantată astfel încât oamenii lui Rus să se facă de poveste şi apoi Kover Laszlo să emită mult-mediatizata sa declaraţie.
Dar să te gândeşti, cum vrea Stan, să-l faci pe preşedintele Parlamentului de la Budapesta persona non-grata în România mi se pare cam mult. Valentin Stan a dat glas unor proceduri specifice diplomaţiei, pe care numai diplomaţii le cunosc. Nu mă pricep, deci nu mă bag. Eu cred însă că el le manipulează conform intereselor care-l pilotează. Care sunt acestea?
Prin goarna sa Antena 3, Dan Voiculescu şantajează încontinuu coaliţia din care face parte, inclusiv bătându-şi joc de partenerii politici şi afirmând că Băsescu, adversarul comun, i-a făcut de matineu.
Este josnic, dar asta se întâmplă acum. În rest, ne uităm relaxaţi la Valentin Stan, pentru că, amestecând adevărul cu minciuna, intoxicarea profesionistă cu isteria şi cu fragmentele de realitate politică nedeformată, tipul face un deserviciu USL şi contribuie la dezagregarea acestei coaliţii conjuncturale, care nu are nici un program în afara plictisitorului „Jos Băsescu!”.
