Într-un comunicat de presă afişat la panoul administraţiei Agerpres, Ioan Roşca, directorul interimar al instituţiei, transmite opiniei publice că “Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti nu are reprezentativitate în Agerpres”,
făcând referire la Sentinţa Civilă nr. 3.260, din 24 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, Bucureşti.
Prin acest comunicat, directorul general dezinformează prin omisiune opinia publică, deoarece, aşa cum organizaţia noastră a anunţat încă din 27.02.2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a stabilit ca inadmisibilă contestarea reprezentativităţii SJP la nivelul unităţii Agenţia Naţională de Presă Agerpres, aşa cum se poate observa pe portalul instanţei de judecată.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere al reclamantului Ioan Roşca – dreptul organizaţiei sindicale de a reprezenta angajaţii la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, acesta se va tranşa la Tribunalul Bucureşti.
Deoarece Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti a contracarat în mai multe rânduri intenţia directorului general interimar Ioan Roşca de a diminua drepturile angajaţilor prin renegocierea Contractului Colectiv de Muncă din ANP Agerpres, acest document rămâne valabil conform Codului Muncii până pe 8 februarie 2013.
Referitor la negocierea unui nou contract după această dată, instanţa de judecată va stabili cine are sau nu dreptul de a-şi reprezenta membrii în cadrul negocierilor colective.
În consecinţă, drepturile economice, profesionale şi sociale ale angajaţilor ANP Agerpres vor fi apărate în continuare de către organizaţia sindicală, conform Constituţiei României, a Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi Directivelor Europene din domeniu.
Menţionăm că în această cauză Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti este reprezentat de avocat, dr. Ştefan Naubauer, coordonatorul Departamentului Juridic al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind.
Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti
Departament Comunicare
