Dacă înghiţim pe nemestecate declaraţiile noului manager de la Realitatea Media, Sebastian Ghiţă, transmitem senin publicului că omul investeşte 75 de milioane de euro în 5 ani (100 de milioane, potrivit Reporter Virtual, care scrie că la sumă se adaugă şi 
25 de milioane pentru SOV, salarii şi datorii foarte urgente) şi îşi trage 80% din profit.
FOTO: Deal With It, Simply! – Money down the drain
Dacă stăm să ne gândim puţin, ne întrebăm: care profit? Şi, dacă profitul nu există, de ce investeşte cineva într-o televiziune în condiţiile în care n-are cum să-şi recupereze banii?
Să le luăm pe rând. Profit la Realitatea? Hai să lăsăm la o parte faptul că Realitatea n-a făcut niciodată profit şi să luăm ca model televiziunile Pro, cea mai de succes structură din audiovizualul românesc. Este, cumva, ca şi cum am compara mere (acre) cu portocale, dar totuşi e un exerciţiu relevant.
Ion Cristoiu la “Nasul”: “Este o escrocherie afacerea SOV-Ghita” (Blog de Media)
Pro TV şi celelalte televiziuni din România ale CME înghit împreună peste 55% din totalul publicităţii TV de la noi (57% în trimestrul 2 din 2010, faţă de 54% în aceeaşi perioadă a anului trecut). În aceste condiţii, OIBDA pentru grupul Pro în România a fost 10,7 milioane de dolari (7,7 milioane euro) în trimestrul 2 din 2010, la venituri nete de 43,6 milioane dolari (31,4 milioane euro). În acelaşi trimestru din 2009, fuseseră 19,3 milioane dolari (13,9 milioane euro) în trimestrul 2 din 2009, la venituri nete de 48,5 milioane dolari (34,96 milioane euro).
Asta dacă vorbim de sistemul de raportare folosit de CME în rapoartele pentru investitori. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului citate de Daily Business, Pro TV SA a avut pierderi de 1,4 milioane euro în 2009, la un venit anual de 125 milioane euro. În anul precedent, raportase un profit de 36 milioane euro, la un venit anual de 186 milioane.
Singurul grup de televiziune cu profit în 2009 a fost al lui Voiculescu, care a înregistrat un plus de 1,4 milioane euro, faţă de 6,7 milioane în anul precedent. Asta în condiţiile în care grupul Intact ia cam 20% din totalul publicităţii TV. Realitatea Media a avut, în 2009, pierderi de 39 milioane euro, faţă de 19,9 milioane în 2008.
Să mai spunem că televiziunile de ştiri au în general un grad mic de profitabilitate (de fapt cam pierd bani, ce să mai vorbim), pentru că atrag îndeobşte mai puţină publicitate decât posturile generaliste sau de divertisment şi au costuri relativ mari.
În sensul ăsta, un amănunt important, tot din ştirea Daily Business, este că Realitatea Media avea, în 2009, peste o mie de angajaţi, cu vreo 200 mai mult ca cel mai important grup de televiziune comercială din România, Pro TV SA.
Realitatea Media nu ia nici măcar 3% din publicitatea care intră în televiziune în România, ca să capete şi ea o felie de plăcintă prin grafice. Intră, în statistici, la “şi alţii”. Să zicem, însă, că ar reuşi, printr-o minune, să atragă 10% din banii din piaţă, adică, la nivelul din 2009, cam 22 de milioane de euro pe an.
Printr-o altă minune, să spunem că ar reuşi să aibă o marjă de profit atât de mare, încât ar face 10 milioane de euro pe an. Şi, treacă de la mine, printr-o a treia minune, Zâna Mustăcioară ar veni şi ar dubla piaţa de publicitate TV, astfel ca Realitatea să facă un profit de două ori mai mare. Tot nu iese la socoteală.
Concluzia: orice vorbă despre profit la Realitatea Media în următorii 5 ani, în condiţiile pieţei şi ale investiţiei lui Ghiţă, este pură vrăjeală.
Rămâne întrebarea: de ce să bagi atâţia bani într-o televiziune, în condiţiile în care n-ai cum să treci pe profit până la expirarea contractului de management? Sunt vreo trei variante de răspuns:
1. Sebastian Ghiţă e cunoscut pentru afacerile cu statul. Este modelul mogulilor locali, care investesc în media nu ca să facă bani cu media, ci ca să folosească presa ca instrument de presiune şi influenţă politico-economică.
Astfel, îşi înlesnesc obţinerea de contracte publice. În aceste condiţii, Ghiţă şi-a tras Audi, nu televiziune, după modelul atât de bine explicat în stenogramele discuţiilor lui Vîntu cu angajaţii.
2. După cum scrie Inpolitics, tranzacţia reprezintă de fapt o închiriere a Realităţii către un grup politic. Principiul este tot cel explicat la punctul 1, cu accent pe câştig politic în locul celui economic.
Ghiţă a declarat că Stelian Tănase ar fi un garant al respectării modelului BBC la post, dar stenogramele îl cam compromit. Tănase se oferea să-l consilieze pe Geoană şi se arăta a fi trup şi suflet dedicat intereselor patronului.
3. Ghiţă are garanţii, deocamdată confidenţiale, că termenii tranzacţiei se vor schimba pe parcurs, astfel încât va sfârşi prin a deţine grupul Realitatea Media pentru un preţ mult mai mic decât zecile de milioane anunţate iniţial.
În acest caz, anunţul privind preluarea managementului ar fi o manevră de PR menită să prezinte Realitatea Media drept un grup cu o valoare mai mare decât cea reală.
Sursa: JurnalismOnline