Breşa. Teoria presiunii superficiale

Share

Exista in hidrostatica o teorie foarte interesanta, care se aplica in practica sistemelor sociale: teoria presiunii superficiale.

FOTO: SluBird

Daca umpli la limita maxima un pahar cu apa, exista o situatie-limita in care este indeajuns inca o picatura infinitezimala, incat apa sa dea pe-afara din pahar.

In practica sistemelor hidrostatice, actiunea turnarii acelei picaturi infinitezimale de apa este realizata de om, iar rezultatul este dramatic. In practica sistemelor sociale lucrurile stau exact la fel.

Ieri, s-a produs o bresa in legea tacerii, impusa de grupurile de presa din Romania asupra situatiei dramatice in care se afla jurnalistii. Totul a pornit de la o greseala (cine mai stie a cata?) facuta de Realitatea Media: a determinat un profesionist remarcabil, recunoscut si consacrat, pe Laura Nureldin, sa isi dea demisia de la The Money Channel.

Am scris despre aceasta. Am realizat apoi un interviu in exclusivitate cu Laura, in care aceasta mi-a spus lucruri destul de interesante, pentru ca Tiberiu Lovin sa consemneze pe Reporter Virtual existenta interviului.

In alta parte a esichierului presei romane, Cristi Godinac acorda un interviu ziarului Bursa, care a consemnat despre mizeriile infinite prin care trec jurnalistii adevarati azi in Romania.

Un redactor de la Bursa, vazand la Tiberiu ce am scris, a preluat sintetic declaratia Laurei. Aceasta a fost bresa. Noaptea trecuta, site-ul Bursa a fost atacat in maniera tipica DoS (Denial of Service), adica, de exemplu, 10.000 de interogari ale serverului pe secunda.

Serverul, dezesperat, a blocat accesul la site. Am consemnat. Ieri a inceput scandalul. Bursa a constatat ca intr-o ora, in creierii noptii, i-a scazut traficul de 300 de ori. Mergem acum la un alt fenomen notoriu din fizica mecanica: vibratiile armonice.

Astfel de vibratii au aparut, atunci cand, dupa DoS-ul asupra site-ului Bursa, a aparut un alt DoS, asupra site-ului Reporter Virtual, care preluase ce a scris Bursa, apoi eu am reluat subiectul, consemnand iar ce scriu si unii, si altii, dupa ce am scris ca Tibi este atacat informatic.

Scandalul continua. Nu stim cine este proprietarul mintii care a comandat atacurile acestea informatice, dar stiu ca inaintea lor a mai fost spart contul unui jurnalist, care a avut destul sange-n instalatie sa raspunda nemteste.

Asa cum deja am spus, ieri, cand Bursa a incalcat legea toxica a tacerii din presa romana si a scris in mod repetat pe un subiect tabu, s-a creat o bresa in sistemul mafiot.

Daca Bursa va alege acum sa uite subiectul si sa nu continue campania in curs, bresa se va inchide si sistemul mafiot din presa romana, cu practicile sale detestabile, va continua sa prospere. Daca nu, acest sistem poate primi in perioada urmatoare niste lovituri crunte.

Spre binele presei romane. Spre propasirea democratiei in aceasta tara. Ceea ce multi, mai multi decat credem noi in acest moment, ne dorim din tot sufletul.

Share