Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea o ameninţă pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef european.
Jurnalistul frenetic, vector al Rusiei, Anca Alexandrescu, a realizat un nou interviu cu un puşcăriaş. De data asta, este vorba despre o puşcăriaşă.
Citeşte şi: Elena Udrea, recurs în casaţie respins de Înalta Curte
„Interviul-eveniment din penitenciar s-a ținut în camera în care Elena Udrea și-a ținut în brațe fetița”, scrie VoxPublica, citând-o pe Alexandrescu, care s-a exprimat astfel, lacrimogen şi ipocrit.
Este foarte interesant că Anca Alexandrescu a făcut parte din aparatul de propagandă al lui Adrian Năstase, pe vremea când PSD declanşase o campanie de linşaj mediatic asupra Elenei Udrea.
Citeşte şi: Elena Udrea, Tudor Breazu şi Rudel Obreja rămân în puşcărie
Elena Udrea, via Anca Alexandrescu, bulshit stories
Acum, inconsecvenţă, acest lucru nu mai contează deloc. Acum hăulim la lună. Pentru că deocamdată nu ştim ce spune Elena Udrea, Ştim ce spune Anca Alexandrescu că spune Elena Udrea:
„Realitatea PLUS a intrat în posesia documentelor care vor detona Statul Paralel
Avem documente. Suntem în posesia unor documente care vor arunca în aer și sistemul de justiție, și serviciile secrete căci Elena Udrea, prin intermediul avocaților și a familiei sale, ne-a pus la dispoziția redacției o serie de documente, înregistrări, mesaje.
Ele se află în sediul redacției. Suntem o televiziune asumată și vom face publice toate aceste documente.
O să aflați și cum a fost relația Elenei Udrea cu Traian Băsescu și ce s-a spus despre aceasta, ce este adevărat și ce nu este adevărat.
Despre Florian Coldea, despre Laura Codruța Kovesi, despre o posibilă candidatură a Laurei Codruța Kovesi, despre cum funcționează presiunile de la Bruxelles asupra sistemului de justiție românesc.
Despre toate încrengăturile politice care au fost în ultimii aproape 20 de ani în România. Despre cum se dădeau banii la partide.
Despre cum funcționează astăzi, și despre cum au luat anumiți oameni politici bani din dosarele mari: Microsoft, EADS.”
Adic[, vorba lui Liviu Dragnea: „Bulshit stories”.
