Tupeu 2022. Dan Voiculescu cere confiscarea averilor ilicite

Share

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, se arată revoltat că averile ilicite încă nu au fost confiscate, deși a depus un proiect de lege încă din 2005.

Voiculescu însuși a fost acuzat în trecut de Răzvan Savaliuc și Mugur Ciuvică, azi slugile sale, că ar fi furat banii lui Ceaușescu.

Jurnalistul de investigaţii Dan Badea a scris o carte pe acest subiect, pentru care a fost dat în judecată de Dan Voiculescu.

Ce scrie el acum (evident, în dispreţul ortografiei, dar asta e o altă poveste):

„De mai bine de 17 ani mă lupt pentru un proiect care ar schimba profund România. În iunie 2005, am depus în calitate de senator al României, un proiect de Lege privind controlul provenienței averilor care nu pot fi justificate din venituri legale.

Ceream atunci, în expunerea de motive, ‘adoptarea în regim de urgență a unei legi speciale care să stopeze fenomenul corupției și să sancționeze modalitățile ilicite de dobândire a averilor’.

Proiectul a fost îngropat în Parlament.

În 2006, am depus în Senat un nou proiect de lege, denumit Legea lustrației fiscale, care îmbunătățea și clarifica proiectul din 2005.

Am explicat în Expunerea de motive că proiectul se referea la acele averi care ‘nu au nici o legătură cu izvoarele cunoscute și recunoscute ale proprietății private, nu sunt rezultatul competiției reale și cinstite, al efortului investițional sau creativ real, ci provin din abuz, neglijență, favoritism, falsuri’.

Ca unul care, atâta timp cât mă ocupasem de afaceri, fusesem unul dintre cei mai mari contribuitori la bugetul statului român, atrăgeam atenția că ‘simplul fapt al acumulării de bogații, fără corecta lor impozitare, constituie încălcarea unei îndatoriri constituționale fundamentale’.

Proiectul de lege identifica limpede categoriile de persoane ale căror averi ar fi trebuit controlate.

Nu era vorba nici de o ‘vânătoare de vrăjitoare’, nici de reînvierea Legii ilicitului de pe vremea comunismului. Proiectul se referea strict la cei care dețineau averi care depășeau 1 milion de euro.

La aceștia, se adăugau o serie de categorii de persoane bine definite: foștii manageri ai întreprinderilor de stat, decidenții și consultanții din contractele de privatizare, administratorii băncilor și a fondurilor de investiții falimentate, beneficiarii de achiziții publice care nu își îndepliniseră obligațiile contractuale”, a susținut Voiculescu, pe blogul lui.

Răzvan Savaliuc a dezvăluit în 2004, într-o serie de articole publicate în ziarul „Ziua”, modul în care Dan Voiculescu a intrat în posesia banilor aflați în conturile lui Ceaușescu.

Informațiile au fost confirmate atunci de Mugur Ciuvică, fost consilier al președintelui Constantinescu. Acum, cei doi sunt cei mai înverșunați apărători ai lui Dan Voiculescu, fiind invitați permanent la Antena 3.

Iată ce scria Savaliuc în „Ziua”, în 2004, despre Voiculescu, când încă nu era sedus de salariul oferit de patronul Antena 3.

În articolul „Două miliarde de dolari dispărute de la ICE Dunărea„, Savaliuc menționează că „generalul Nicolae Pleșiță, fost șef al DIE, a declarat că ICE Dunărea a fost privatizată în secret de Dan Voiculescu”.

„Serialul de dezvăluiri declanșat de ZIUA, pe tema conturilor secrete ale Securității și ale lui Ceaușescu, dispărute ca în neant după decembrie 1989, a ghidat către redacția noastră numeroși ofițeri de Securitate, care au cunoscut foarte bine cum funcționa sistemul.

Cu toții ne-au declarat că nu cred sub nici o formă pretențiile lui Dan Voiculescu cum că n-ar fi fost ofițer al Securității, în poziția pe care a deținut-o. Pe de altă parte, și alți ofițeri de prim rang ne-au confirmat că ICE Dunărea nu s-a desființat așa cum s-ar crede și că și-ar fi continuat activitatea, sub o altă formă, ceea ce face ca declarația fostului șef al DIE, generalul Nicolae Pleșiță (publicată în numerele trecute), cum că ICE Dunărea ar fi fost privatizată de Dan Voiculescu – CRESCENT, cu acceptul Guvernului din 1990, să capete o greutate din ce în ce mai mare.

Surse demne de toată încrederea, ne-au informat că în decembrie 1989, ICE Dunărea avea în conturile sale de la BRCE aproape șase miliarde de dolari. Banii erau împărțiți în două categorii de conturi-depozit: una economică unde se vărsau banii din contractele de export de materii prime (cunoscut că fond valutar special), din care Ceaușescu plătea datoriile externe, și altă operativă, aflată la îndemână câtorva persoane din conducerea DIE și a Departamentului Securității Statului.

Controalele efectuate în ianuarie 1990 de Puterea nou instalată, cu scopul declarativ de desființare a ICE Dunărea, au aflat numai despre existența conturilor financiare, nu însă și despre existența conturilor operative.

În acest segment operativ s-ar fi aflat circa două miliarde de dolari, bani dispăruți fără urmă și care au fost ascunși factorului politic. Situația conturilor operative nu era specifică numai la ICE Dunărea, ci pentru toate firmele de comerț exterior ale Securității.

Din acești bani, furați în 1990, au răsărit marii oameni de afaceri post-decembristi și tot cu ei s-ar fi cumpărat tăcerea unor politicieni, care au avut legătură cu cele trei controale guvernamentale, interdepartementale și parlamentare, și care au încercat în perioada 1990 – 1992 să depisteze banii furați din conturile lui Ceaușescu și ale Securității.

Existența acestor conturi operative (necunoscute de factorii politici, ci doar de foștii capi ai Securității) poate fi o explicație pentru stăruință SIE de a reclasifică în 2003 arhivă ICE Dunărea și de a nu duce la îndeplinire, de peste un an și jumătate hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 10.02.2003, care a solicitat un raport amănunțit al activității ICE Dunărea, fără să cunoască faptul că gen. Constantin Rotaru, actual secretar de stat al SIE, este în fapt fostul director adjunct al ICE Dunărea”, scria Savaliuc, foarte combativ, pe când încă nu-l savaliucizase complet Dan Voiculescu.

Share