home MASS MEDIA 600 de concedieri din presa de stat maghiara

600 de concedieri din presa de stat maghiara

Share

“Aproximativ 600 de angajaţi din cei 3.000 pe care îi are grupul de presă de stat ungar vor fi disponibilizaţi”

, a declarat ieri directorul general István Böröcz, potrivit budapestsun.hu.

În România, 3200 de angajaţi avea doar Societatea Română de Televiziune în 2010, potrivit raportului de activitate al TVR. La rândul lui, Radioul Public, cu toate posturile sale, numără în jur de 2500 de angajaţi.

foto: ITBusiness

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui director-general al instituţiei publice de presă din Ungaria a declarat că în urma unor cercetări s-a constatat că cei 3.000 de angajaţi ai MTV, Duna TV, Magyar Rádió şi ai agenţiei de presă MTI depăşesc numărul celor necesari pentru ca activitatea să se desfăşoare în bună regulă.

Astfel, s-a decis reducerea substanţială a numărului angajaţilor. La începutul acestui an, cele patru instituţii de presă din Ungaria au fost unite într-una singură.

sursa: Pagina de media

 

Citeşte şi
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Share