home POLITICA 10 ani de la 9.11 (2) Originile crizei. Atentatele din SUA

10 ani de la 9.11 (2) Originile crizei. Atentatele din SUA

Share

Se împlinesc astăzi 10 ani de la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 – bornă de hotar în deteriorarea mediului democratic de tip occidental în care trăim şi punct de inflexiune în intrarea umanităţii în era postdemocratică. O societate de tip confruntaţional, post-democraţie, croită după doctrina politică, economică, militară, socială şi culturală de tip neocon, indiferent cum i se spune acesteia în diferite state şi care îi sunt reprezentanţii locali în diferite state-naţiuni, a luat naştere progresiv, printr-o succesiune de şocuri globale generate probabil artificial, care au influenţat şi influenţează decisiv în rău lumea în care trăim.

forum.book.sina
Acestea sunt turnurile WTC 1 si 2 după atacuri. Niciodată o clădire de o asemenea anvergură nu cade perfect vertical, bam-bam-bam, peste 100 de etaje, decât numai dacă este vorba despre o demolare controlată

Cu puţin timp înainte de ora impactului primului avion cu clădirea WTC 1, o bancă de investiţii americană anunţa că, dacă nu se întâmplă ceva cu totul şi cu totul deosebit, dă faliment. Economia americană nu se simţea deloc bine în anul 2001. Banii nu se mai rostogoleau în mediul privat şi se intrase pe o pantă descendentă dramatică.

Ceea ce a urmat este halucinant. După primul moment de năucire, după atentate, preşedintele George W. Bush a ieşit public şi a anunţat clar, răspicat, de la bun început, sigur pe sine, cine sunt atentatorii şi că în spatele lor este o reţea teroristă globală, Al Qaeda, originată în munţii Hindukush de la graniţa dintre Pakistan şi Afganistan.

Cu rapiditate, o coaliţie internaţională amplă a început o campanie militară fără precedent în Afganistan. Apoi în Irak, pentru prinderea lui Saddam Hussein şi instaurarea paradisului democraţiei între Tibru şi Eufrat. Dincolo de propaganda oficială corectă politic, trebuie să ne scuturăm de minciuni şi să realizăm că asemenea capabilităţi, urnite de un complex militaro-industrial american întreg, nu puteau fi puse în funcţiune într-un timp atât de scurt fără o pregătire, o iniţiere prealabilă de cel puţin şase luni.

La fel de suspect este faptul că Bush a ieşit imediat şi a dat nume: dacă serviciile secrete americane ştiau atât de bine cine sunt făptaşii şi care este mintea ce îi comandă, de ce nu au împiedicat atentatele? Vom vedea ulterior că nu numai că nu le-au împiedicat, dar acestea erau parte dintr-o operaţiune acoperită a serviciilor secrete americane.

Care era miza imediată americană? Irigarea cu bani a Statelor Unite, dinspre finanţările masive pentru înarmare, continuând cu efectele secundare şi terţiare din mediul economic înviorat astfel. Să luăm în calcul că, numai dacă discutăm despre divizia de logistică a concernului Halliburton, KBR (Kellogg, Brown and Root), vorbim despre tot ceea ce urma să însemne aprovizionarea trupelor americane din Irak cu efecte civile (lenjerie, sanitare, alimente etc.) şi militare (echipament, armament, muniţie etc.) în zonă de război. Cifrele de afaceri în joc erau şi sunt în continuare imense.

Dar miza cea mare, de perspectivă, a acestui război al complexului militaro-industrial occidental este, fără discuţie, petrolul şi gazul din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Prima campanie din Irak, campania din Afganistan, a doua campanie din Irak, apoi războiul de uzură pentru înlăturarea dictatorului egiptean Hosni Mubarak, urmat de campania militară libiană şi acum de noua campanie, cea contra tiranului sirian Bashar al-Assad, nu sunt puse la punct de apostolii democraţiei de tip occidental, aşa cum ne susură propaganda oficială.

Dincolo de teoria chibritului, cu exportarea democraţiei luminate de tip american, se află bine fixate gurile de hrănire ale transnaţionalelor, avide după ţiţei şi gaze, adică după profit de dragul profitului cu orice preţ. Adevărata faţă a acestor campanii globale este cea economică. Dacă nu ar fi avut loc atentatele de la 11 septembrie 2001, SUA ar fi intrat într-o criză economică teribilă. Baloanele economice deja erau umflate. Delirul derivatelor începuse de mult. NASDAQ deja făcuse boac nu cu mult timp înainte.

Noul boost economic-financiar, dat de ofensiva complexului militar industrial american în Orient (care nu s-a terminat nici astăzi), a ajutat la continuarea umflării baloanelor diferitelor pieţe nemăsurat, într-o beţie a banilor, care flecăneau şi dănţuiau prin economie, ieftini şi lipsiţi de valoare, pe întreg mapamondul. Ce s-a întâmplat începând cu anul 2007, când aceste baloane au început să fâsâie, era previzibil.

Originile actualei crize şi depresiuni globale în care ne zbatem sunt cu mult înainte de 11 septembrie 2001, dar punctul de inflexiune al crizei actuale, în care lucrurile au luat-o complet razna, a fost imediat după aceste atentate. Dacă economia americană fâsâia și se dezumfla atunci, ar fi fost tragedii, ar fi rămas mulţi oameni fără locuri de muncă, dar efectele ar fi fost minuscule faţă de ceea ce deja s-a întâmplat în anul 2009 în Statele Unite.

Ca să nu mai vorbim că tot sistemul occidental a fost tras după America în această beţie. Dacă ai căzut de la etajul unu, mai ai o şansă. Cel mult îţi scrânteşti un şold, ori îţi rupi un picior. După câteva săptămâni de spitalizare eşti pe picioare. Dacă însă se prăbuşeşte peste tine tot World Trade Center-ul lumii capitaliste, atunci cu siguranţă că îţi vor trebui mulţi ani ca să-ţi revii.

Ca să nu mai vorbim că după aceşti infractori globali va trebui să curăţăm mizeria. O meserie extrem de grea şi de periculoasă, care va face multe victime.

citeşte şi:
(1) 10 întrebări la care nu găsim răspuns
(3) Exerciţiile antitero ca diversiune
(4) Neo/teoconservatorii americani
(5) Între teoria conspiraţiei şi aberaţie
(6) Revoluţia, lovitura de stat şi conspiraţia din 89
(7) Tehnica discreditării

(urmează)

Citeşte şi
In loc să ne confundăm cu creierul unic prin care respiră fluxul de idei oficial-confirmate,
Exemplul care ne este cel mai la îndemână nouă, românilor, este cazul Revoluției şi loviturii
Ce este o teorie a conspiraţiei? O prostie? Există sau nu există conspiraţii? Noi credem
Va trebui să înţelegem că orice sistem democratic conţine în sine germenii propriei sale decadenţe
Au fost între 15 şi 20 de exerciţii care au precedat direct atentatele, sunt legate
Cum se explică faptul că musulmani fanatici, ce-şi obligau femeile să poarte văl islamic, au
~UNPR merge singura in alegeri~Alba ca Zapada se trezeste~Aurora Liiceanu isi lua salariul la Suveica,
La noua ani de la 9.11, patru prizonieri, cunoscuti pentru legaturile lor cu gruparea terorista
Pe masura ce a trecut mai mult timp de la acele evenimente, dubiile privitoare la
Don Dahler pentru ABC: "Intreaga cladire (n.n.: World Trade Center South) a intrat in colaps,
Share