Crearea unui mecanism permanent de soluţionare a crizelor pentru ţările din zona euro va fi discutată la summit-ul european, joi şi vineri, în urma unor cereri franco-germane pentru schimbarea Tratatului UE („de la Lisabona”), pentru a permite ţărilor din zona euro să lupte cu deficitele.
The Daily Mail şi Express scriu despre unele comentarii dinspre Downing Street cum că David Cameron ar putea fi de acord să se schimbe tratatul, în schimbul unei îngheţări timp de un an a bugetului pentru 2011 al UE, comentarii care au atras critici din rândurile parlamentarilor conservatori,
care i-au solicitat lui Cameron să „repatrieze puteri” de la Bruxelles către Marea Britanie.
FOTO: EurUnion.org
Open Europe este citat de Euractiv spunând că perspectiva unui nou tratat constituie „o oportunitate o dată într-o generaţie, pentru a renegocia relaţia dintre Marea Britanie şi UE” şi a aduce înapoi puterile de la Bruxelles.
Comisarul UE pentru afaceri economice şi monetare Olli Rehn a declarat ieri : „Comisia ar prefera „de departe” introducerea unui mecanism permanent de soluţionare a crizelor, fără a schimba tratatul”.
El a adăugat că propunerea Germaniei de a suspenda drepturile de vot în cadrul Consiliului pentru ţările care încalcă normele UE privind deficitul şi datoria „nu este neapărat în concordanţă cu ideea de uniune tot mai strânsă”.
Într-un interviu pentru Die Welt, comisarul UE pentru justiţie, Viviane Reding, a spus că apelurile franco-germane pentru schimbare tratatului sunt „iresponsabile”. Reding este citată în Le Figaro spunând că „deciziile [în UE] nu sunt luate la Deauville, ci pe 27 [octombrie], şi în unanimitate”.
Ea declară: „Franţa şi Germania sunt cele două ţări care au abandonat prima versiune a Pactului [de creştere şi de stabilitate] în 2004 şi 2005. Moneda euro a suferit o criză severă după aceea, dar se pare că cineva nu a priceput încă lecţia … Noi trebuie să oprim distrugerea celor propuse de instituţiile UE”.
Ministrul francez pentru Afaceri Europene Pierre Lellouche este citat de AFP spunând că declaraţiile comisarului Reding sunt „inacceptabile”: „Când eşti un comisar european, şi în plus vicepreşedinte al Comisiei, este admisibil să-i numeşti pe preşedintele Republicii Franceze şi pe cancelarul Republicii Federale Germania „iresponsabili”?”
Focus citează pe vicepreşedintele partidului de opoziţie german SPD Axel Schaefer spunând că planurile privind schimbarea tratatului sunt un „miraj”, fiindcă toate cele 27 de state membre trebuie să de acord cu ele. În WSJ, un articol scrie: „Un mecanism permanent de gestionare a crizei ar putea împiedica o altă ameninţare mortală la proiectul eurozonei.”
Un articol în Die Zeit sugerează că din moment ce Franţa şi Germania conduc adesea Europa, „care este scopul, dacă motorul in doi timpi merge atât atât de repede încât distruge vehiculul UE ?” Ziarul compară propunerea franco-germană cu „încercarea de a convinge un grup de alcoolici nu numai să se abţină, ci să înţeleagă, deasemenea, necesitatea de a plăti amendă, dacă ar bea din nou.”
