Președintele rus Vladimir Putin a dat afară cinci generali și un colonel de poliție, din cauza eșecurilor militare din Ucraina, potrivit grupului media RBC, cu sediul la Moscova, citat de Newsweek USA.
Putin ar fi emis un decret, prin care cinci generali de la ministerul rus de Interne au fost concediați din posturile lor.
Informația vine în contextul în care invazia rusă în Ucraina se apropie de a 100-a zi, iar forțele lui Putin au suferit eșecuri militare grave, nereușind să cucerească capitala Kiev, confruntându-se cu o rezistență acerbă din partea armatei ucrainene.
Centrul luptelor s-a mutat acum în regiunea Donbas, în estul țării, unde au avut loc bombardamente rusești intense și s-au raportat lupte de stradă în orașul Severodoneţk.
RBC a raportat miercuri că a obținut o copie a decretului lui Putin și a enumerat numele și funcțiile persoanelor care ar fi fost demise din posturile lor.
Printre cei concediați, se numără generalul-maior de poliție Vasili Kukuşkin, care era șeful Departamentului Ministerului Afacerilor Interne, pentru regiunea Vladimir; generalul-maior Alexander Laas, șeful adjunct al Departamentului principal al Ministerului Afacerilor Interne, pentru teritoriul Altai, și generalul-maior Andrei Lipilin, șeful Departamentului Ministerului Afacerilor Interne, pentru regiunea Iaroslavl.
Regiunile în care erau şefi generalii demişi nu ai nici o legătură cu situaţia externă beligerantă Rusia – Ucraina.
Generalul-maior Alexander Udovenko, din cadrul Direcției Ministerului Afacerilor Interne, și generalul-maior Iuri Instrankin, șeful adjunct al Departamentului pentru Logistică și Sprijin Medical al Ministerului Afacerilor Interne, ar fi fost de asemenea concediați.
De asemenea, Putin l-ar fi concediat pe colonelul de poliție Emil Mosin, care a fost primul adjunct al șefului Centrului de Criminalistică al Ministerului Afacerilor Interne.
Informațiile privind cele mai recente concedieri vin după ce Putin ar fi demis luna trecută alți oficiali de rang înalt. La 19 mai, Ministerul britanic al Apărării a anunțat că Putin a concediat doi comandanți de rang înalt – generalul-locotenent Serhiy Kisel, care a comandat Armata 1 de tancuri a Gărzii, și viceamiralul Igor Osipov, de la Flota Marii Negre.
Osipov ar fi fost concediat în urma scufundării navei amiral rusești Moskva, o rușine majoră pentru ruși, considerată o victorie semnificativă de către ucraineni.
Se pare că generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major General, este încă în funcție, dar nu a fost prezent la parada de Ziua Victoriei, din 9 mai, care a marcat victoria fostei Uniuni Sovietice asupra Germaniei naziste.
Absența sa a ridicat întrebări cu privire la poziția sa, dar Gherasimov a vorbit la telefon cu generalul Mark Milley, președintele Statului Major Întrunit al SUA, pe 19 mai.
Concedierile raportate au loc în condițiile în care forțele rusești par să nu-și fi atins obiectivele militare în Ucraina. Moscova nu a reușit să captureze Kievul în primele etape ale conflictului.
Cu toate acestea, se pare că forțele rusești controlează cea mai mare parte a orașului Severodonetsk. Guvernatorul local Sergiy Gaiday a declarat marți că „90%” din oraș a fost distrus.
