home CORUPTIE, POLITICA Viorica Dăncilă: Domnule Orban, ce măsuri aţi luat ca premier?

Viorica Dăncilă: Domnule Orban, ce măsuri aţi luat ca premier?

Share

Fostul premier PSD Viorica Dăncilă se răstea la Ludovic Orban, chiar în timp ce Marcel Vela prezenta noi măsuri de restricţie.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„Domnule Orban, degeaba atacaţi, degeaba vă justificaţi. Cu nici două săptămâni în urmă, preocuparea dumneavoastră era declanşarea anticipatelor. Adică inventarea unei crize, nu pregătirea României pentru criza reală.

Vă reamintesc că sunteţi premier de patru luni şi jumătate, iar la sfârşitul lunii ianuarie OMS a transmis tuturor ţărilor lumii să acţioneze imediat, luând toate măsurile pentru a lupta împotriva noului coronavirus. Ce măsuri aţi luat ca premier? Cum aţi tratat solicitarea din luna ianuarie a Institutului Matei Balş pentru procurarea de materiale şi echipamente necesare în combaterea coronavirusului? Sau nu vi s-a părut urgenţă?

Aveaţi obligaţia, domnule Orban, să pregătiţi din timp România pentru pandemie. N-aţi făcut-o, iar acum recurgeţi la atacuri politice, în loc să vă concentraţi pe gestionarea situaţiei tot mai grave din ţară. Aveţi responsabilitatea, domnule Orban, deci guvernaţi”, a scris Dăncilă pe Facebook.

Prim-ministrul Ludovic Orban a anunţat că, după declanşarea epidemiei de coronavirus, numărul angajaţilor Direcţiilor de Sănătate Publică a crescut cu 4.000, la nivel naţional. Premierul a arătat că întărirea Direcţiilor de Sănătate Publică a fost unul dintre obiectivele sale.

„La ora actuală, faţă de efectivele iniţiale, în Direcţiile de Sănătate Publică numărul de angajaţi a crescut cu peste 4.000 la nivel naţional. Am implicat rezidenţi, am implicat medici şcolari, am implicat medici sau cadre medicale care au fost disponibile în diverse spitale care nu sunt în prima linie, pentru a putea să întărim capacitatea Direcţiilor de Sănătate Publică, care sunt extrem de greu încercate şi care trebuie să deruleze proceduri, trebuie să facă faţă unor misiuni pentru care nu fuseseră pregătite. Din mers trebuie să creştem sistematic capacitatea Direcţiilor de Sănătate Publică de a face faţă acestor evenimente”, a spus Orban.

Share