home CORUPTIE, POLITICA Viorel Cataramă despre cei ce-l fac securist: Tâmpiţi, idioţi, retardaţi, analfabeţi funcţionali, dobitoci

Viorel Cataramă despre cei ce-l fac securist: Tâmpiţi, idioţi, retardaţi, analfabeţi funcţionali, dobitoci

Share

Alexandra P., tuta lu’ tătucu, aşa cum i se spune pe Internet, a reuşit performanţa să scoată prima ştire de la invitatul Viorel Cataramă. Știrea a fost un şuvoi de înjurături.

La un moment dat însă Cataramă s-a enervat evident . Când? Ușor de constatat: atunci când a fost întrebat dacă este securist.

AP. Ce s-a întâmplat cu procesul pe care i l-aţi atentat… intentat lui Alexandru Cumpănaşu. Daune morale de 100.000 de lei?
VC: E în desfăşurare. Este o altă realizare fabuloasă a unei alte instituţii din România…

AP: … adică între ghilimele…
VC: CNSAS. Care pe 17 pagini îmi prezintă nişte rapoarte de serviciu…

AP: … Ca să înţeleagă şi telespectatorii noştri. De ce l-aţi dat în judecată pe Cumpănaşu. Că?… v-a numit securist.
VC: Da.

AP: Bun.
VC: Şi eu n-am fost. Spune CNSAS…

AP: Deci CNAS… ăăă… CNSAS… aveam şi eu undeva… spune că aţi fost colaborator.
VC: Minte, nu am fost nici colaborator, nici nimic, pentru că nu am nici un angajament. N-am fost nimic, doamnă, nu înţelegeţi? Ei spun negru pe alb că nu am semnat nici un angajament cu Securitatea. Dacă n-am semnat nici un angajament cu Securitatea, n-am fost nimic. Punct. Am făcut rapoarte de serviciu, pe care le-am înaint…

AP: … adică note informative…
VC: … nu note informative, rapoarte de serviciu, pe care le-am depus la biroul directorului întreprinderii de comerţ exterior unde lucram.

AP: V-aţi inspirat din Traian Băsescu? Că aşa am înţeles că se apăra şi dl. Băsescu…
VC: Băsescu, spre deosebire de mine, a primit decizie de colaborator al fostei Securităţi. Eu nu am nici un fel de decizie. La mine se spune, negru pe alb, că nu am colaborat cu Securitatea şi că nu am dosar. Şi că nu am angajament. Şi cu toate astea lumea spune că sunt securist!

AP: Şi sunteţi.
VC: Nu. Oricum nu sunt, n-am fost niciodată, doamnă!

AP: Dar ştiţi ce spune foarte multă lume, că de-asta v-aţi dus în Pro România, că este un partid se securişti.
VC: Toţi care spun asta sunt nişte tâmpiţi şi nişte idioţi. Punct. Dacă nu retardaţi sau analfabeţi funcţionali. Bat câmpii! Să vină şi cu dovezi când spun lucrul ăsta. Mă doare-n cot de ce spun ei! Sunt nişte dobitoci!

Share