Vasile Dîncu, ministrul Apărării. la index. Nu a fost ieri la Poligonul Cincu

Share

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, nu a fost invitat alături de ceilalți oficiali.. Este o absență notabilă la baza militară de la Cincu, în cursul vizitei premierului Olandei, Mark Rutte.

În schimb, printre invitați s-a numărat Iulian Chifu, consilier de stat în cancelaria prim-ministrului Nicolae Ciucă.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că ministrul Apărării, Vasile Dîncu, “a greșit, categoric”, în momentul în care a cerut Ucrainei să poarte negocieri cu Rusia.

El a spus că Vasile Dîncu ar fi trebuit să vorbească cu președintele și cu premierul, înainte de a exprima o poziție.

„Când ești ministru al Apărării în țara care are cea mai lungă graniță cu un stat aflat în război, nu mai ai crezuri, ai o politică.

Președintele e comandantul suprem al Armatei, e normal să ai o poziție față de această problemă. Nu știu dacă domnul Klaus Iohannis a vorbit cu primul ministru (sic!).

Dar, repet, ca ministru al Apărării nu mai ai crezuri cu privire la astfel de probleme, ci aplici politica statului tău. (…) Ca părere personală, colegială, categoric, da, a greșit.”

Ați văzut că a fost o reacție a președintelui Zelenski. Nu e un război al Rusiei cu Ucraina, ci al lui Putin cu toate țările democratice. Nu putem pierde un astfel de război.

Ce se va întâmplă dacă toate țările democratice vor face un pas înapoi, mai ales în zona Pacificului? Despre Vasile Dîncu mă exprim în interior. Public doar laud miniștri.

Dacă primul ministru va cere remanierea lui Vasile Dîncu, în Coaliție vom avea această discuție, Cred că acolo trebuie să fie argumente. Cred că s-ar fi impus mai multe re,manieri, după părerea mea, până acum, și de la un partid, și de la celălalt. E foarte importantă eficienţa guvernului”, a declarat Ciolacu.

Președintele Klaus Iohannis a avut anterior o reacție dură față de declarațiile lui Vasile Dîncu, în legătură cu Ucraina. Iohannis a spus că doar Ucraina va decide „când, cum și ce negociază” în contextul războiului, arătând că aceasta este poziția oficială a României și a UE, iar unii politicieni de la noi trebuie să „citească mai frecvent revista presei, să afle aceste poziții”.

Share