home POLITICA USD a murit, trăiască PUP, urmează PUPU!

USD a murit, trăiască PUP, urmează PUPU!

Share

Am urmărit cu uimire emisiunea de acum două zile, în care Robert Turcescu a insistat (aşa cum ni s-a părut atunci) exagerat de mult pe acronimul potenţialei alianţe dintre PSD, UNPR şi PC, PUP, rezultate după respingerea la BEC a denumirii “USD”, pentru că în urmă cu 20 de ani am mai avut o alianţă electorală cu acest nume (aceea era formată din PSDR-ul lui Sergiu Cunescu şi FSN-PD-ul lui Petre Roman).

Am crezut că această insistenţă pe vocabula PUP, cu alternativa PUPU, este exagerată şi am ridicat din umeri: ok, Turcescu are o extravaganţă şi face o aroganţă.

Dar nu, nu este deloc astfel. Numele acestei alianţe, PSD – UNPR – PC, va naşte de acum încolo foarte multe miştouri groase prin studiouri şi în mediul politic românesc.

Dacă acum mai bine de doi ani am avut o alianţă electorală, ARD, cu nume de post de televiziune german, acum stânga reacţionară se PUPă în draci, din lipsă de inspiraţie.

Numele descriptive sunt tipice stângii, în vreme ce iniţialele emblematice, cu trimitere la chei şi alte obiecte de simbolistică a libertăţii caracterizează în România Dreapta reformistă.

Problema este că în limba engleză cuvântul poop are o traducere care nu prea aduce a bine. Simbolistica sa profundă ne face să ne gândim că, dacă te iei după PSD, ajungi fatalmente la un conflict ireconciliabil cu statul de drept.

Citeşte şi
Ricoşeul tupeului tipic PSD

Au trecut şase luni şi câteva zile de la alegerile din 16 noiembrie, în care

USL trăieşte şi simulează consultările cu partidele

La ceas de dimineaţă, pe la prânz, spre seară, dis-e-dimineaţă USL (cenzurat) Klaus Iohannis a

Klaus Iohannis este păcălit de Sistemul Ticăloşit

Klaus Iohannis este păcălit, pe zi ce trece, într-o măsură tot mai mare, de Sistemul

PNL nu trebuie să intre la guvernare

PNL (marele PNL, noul Partid Naţional Liberal) nu trebuie să intre acum la guvernare, pentru

Alina Mungiu, o catastrofă pe cale să acapareze proximitatea lui Iohannis

Alina Mungiu ar putea să fie catastrofa umanî care să acapareze proximitatea preşedintelui Klaus Iohannis.

Victor Ponta: Daciana, dragostea mea…

PSD iar se culcă noaptea cu triumful la rever, roză festivă, trezindu-se învins, dezesperat. Încercarea

O poveste care nu se mai termină odată: USL

Această ţigăneală fără sfârşit dintre Ponta şi Antonescu (ba dintre Antonescu şi Ponta (Ba dintre

Rebranduirea lui Crin Antonescu

PSD şi PNL se luptă acum poate pe cât din electoratul USL migrează de la

PNL pierde oricum

Indiferent ce va face în continuare, Partidul Naţional Liberal a intrat acum pe o pantă

Ce se întâmplă cu aceşti oameni?

Dinspre Parlament, cu complicitatea Guvernului, acum un an şi jumătate, un grup de borfaşi de

Share