home Fără categorie Udrea: Sa fim atenti la criza economica internationala

Udrea: Sa fim atenti la criza economica internationala

Share

Cred că principalul subiect căruia trebuie să-i acordăm atenţie în această perioadă este situaţia economică internaţională.

Octav Ganea, Mediafax Foto, via AlexDumitriu

Chiar dacă Statele Unite au reuşit să ridice plafonul datoriei publice, chiar dacă liderii principalelor ţări din Uniunea Europeană au decis acordarea unui nou sprijin financiar Greciei, dar şi susţinerea Portugaliei şi Irlandei, lucrurile par a se înrăutăţi de la o zi la alta, ba chiar de la o oră la alta.

Se pare că pierderile de pe bursele din Europa şi SUA în ultima săptămână se ridică la peste 1 trilion de dolari americani – adică PIB-ul României pe aproape 6 ani. În timp ce în alte ţări presa monitorizează de la minut la minut evoluţia pieţelor financiare, la noi este o tăcere suspectă, aproape impusă.

Ceea ce mă face să cred că televiziunile de ştiri, altfel pricepute la toate, fie nu înţeleg ce se întâmplă, fie nu vor să prezinte ceea ce se petrece în afara României, tocmai pentru a da vina pe actuala guvernare în cazul unor noi dificultăţi.

Datele pe care le-am prezentat chiar aici pe blog în ultima perioadă arată că România a făcut progrese semnificative în ultimul an. De la o economie bolnavă, obligată mereu să se împrumute, am ajuns la un anumit nivel de stabilitate.

Iar acest lucru este observat şi de Fondul Monetar Internaţional, şi de Comisia Europeană, de instituţiile de evaluare financiară care au crescut rating-ul României, dar şi de presa internaţională care dă ţara noastră ca exemplu.

Asta în timp ce rating-urile unor ţări cu economii mult mai puternice sunt ameninţate cu prăbuşirea, iar rating-ul SUA este scăzut pentru prima dată în istorie… tot pe Blogul Elenei Udrea

Share