Ucraina pare că începe să atace Mariupol, oraşul ucrainean distrus de la Marea de Azov, ocupat de Rusia, pe care l-a transformat în centru logistic militar.
Oficialii ucraineni anunţă că au avut loc o serie de explozii. Presa speculează că Ucraina şi-ar fi produs un sistem propriu de rachete cu rază mai mare de acţiune, dar nu se ştie nimic sigur.
Ucraina se apropie de Mariupol
Rolul strategic al Mariupolului este indiscutabil. Dacă Ucraina reuşeşte să edifice un coridor, din Herson, undeva între Melitopol şi Mariupol, până la Marea de Azov, ofensiva rusă e frântă în două şi Peninsula Crimeea izolată.
Oficialii ucraineni au declarat joi că au avut loc mai multe explozii în oraşul Mariupol, ocupat de Rusia, un centru de aprovizionare şi o bază de susţinere pentru forţele Moscovei, relatează CNN, conform News.ro.
Citeşte şi: VIDEO Mariupol acum un an, de Sărbători, şi acum
Petro Andriuşcenko, consilier al primarului din Mariupol, a declarat că au avut loc trei explozii. Oficialul, care nu se află în Mariupol, dar are contacte acolo, a declarat că două lovituri au lovit zona uzinei siderurgice Azovstal.
„Forţele armate ale Ucrainei lovesc cu precizie chirurgicală bazele ocupanţilor”, a declarat acesta, pe Telegram.
„Există o a treia explozie, a fost o lovitură în apropiere de Aeroport. Din nou. Terminăm treaba”, a adăugat el.
Citeşte şi: Ucraina vinde în avans bilete pentru Mariupol, Donețk, Luhansk și Simferopol
Consilierul a mai spus că avioane ruseşti au survolat oraşul, joi, în mai multe puncte. Potrivit unor înregistrări video care circulă pe reţelele sociale, precum şi relatărilor neoficiale, au avut loc mai multe explozii în jurul oraşului în ultimele două nopţi.
Nu este clar ce a cauzat exploziile şi câte ar putea proveni de la apărarea aeriană rusă care operează în zonă. Mariupolul se află în afara razei de acţiune a sistemelor de rachete furnizate de Occident şi a obuzierelor operate de forţele armate ucrainene, precizează CNN.
Sistem propriu de rachete?
Oraşul se află la aproximativ 80 de kilometri de cele mai apropiate poziţii ucrainene de pe linia frontului, ceea ce ar fi în afara razei de acţiune chiar şi a sistemelor HIMARS şi a sistemelor de rachete cu lansare multiplă M270 (MLRS) furnizate Ucrainei.
„În acest stadiu, putem doar să afirmăm că depărtarea este un concept foarte relativ. Ceea ce este considerat atât de îndepărtat, încât este de neatins nu este întotdeauna aşa. Direcţia Mariupol nu mai este absolut de neatins pentru noi”, a declarat Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a comandamentului sudic al armatei ucrainene, adâncind misterul.
Presa ucraineană a sugerat că armata ar fi desfăşurat un nou sistem de rachete produs pe plan local, cu o rază de acţiune mai mare.
Flux şi reflux
Începând din noiembrie, a avut loc o consolidare extinsă a forţelor ruseşti în Mariupol şi în jurul acestuia, potrivit oficialilor ucraineni şi a înregistrărilor video geolocalizate de pe reţelele sociale.
În noiembrie, Andriuşcenko a postat un videoclip şi un comentariu în care spunea că „Rusia continuă să acumuleze personal militar în zona Mariupol. Cel puţin 30 de camioane cu efective se deplasează zilnic prin Mariupol”. CNN precizează că nu poate verifica acest număr.
Săptămâna aceasta, Andriuşcenko a spus că „mişcarea de echipamente militare spre Manhuş/Berdiansk a fost reluată. O coloană de cel puţin şapte camioane cu muniţie a fost înregistrată deplasându-se prin Mariupol spre Manhuş”.
Logistic, Mariupolul este esenţial
Analiştii spun că rutele de aprovizionare de la Mariupol spre vest şi nord sunt esenţiale pentru ca ruşii să menţină liniile de apărare în regiunea vecină Zapororojie, în cazul unei contraofensive ucrainene.
După invazia rusă din 24 februarie 2022, oraşul Mariupol a fost asediat timp de trei luni de către forţele ruseşti. A fost o rezistenţă eroică, emblematică pentru dârzenia ucraineană.
Forţele ucrainene, între care membrii Batalionului Azov, retrase în Combinatul Siderurgic Azovstal, al miliardarului Rinat Ahmetov, s-au predat în cele din urmă, la ordinul preşedintelui, armata rusă asigurându-şi controlul complet asupra oraşului, la 20 mai 2022.
Oraşul este,însă în mare parte distrus mărturie a bătăliilor acerbe.
