(Tataie, n-ai fost doar puţin ticălos, ci ticălos pe de-a’ntregul! Ai fost turnător ordinar, tataie, chiar dacă asta n-a durat decât un deceniu şi ai fost avansat apoi la categoria grea, ca partener
loial al Securităţii – îi vor spune nepoţii, în cor, când vor pricepe ce a fost turnătorul şi la ce folosea el)
foto: http://danvoiculescu.wordpress.com/
Cine analizează cu atenţie cele câteva file olografe din activitatea informativă a turnătorului Felix, descoperite de CNSAS, nu se poate să nu observe că, încă de atunci, el avea un comportament ciudat pentru un colaborator de rând.
Conform definiţiei date prin legea 293/2008, prin colaborator al securităţii se înţelege „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Dacă un colaborator era cel care doar furniza informaţii, cum se numeşte cel care „activa” alături de ofiţeri, în ţară şi peste hotare, pentru a-i depista pe duşmanii regimului? Colaborator-însoţitor? Turnător-detectiv?… citeste tot pe Dan Badea Blog
