home EVENIMENT, POLITICA Tupeu 2020. Alexandru Rafila: Memorialul Durerii nu a fost obiectiv cu tatăl meu

Tupeu 2020. Alexandru Rafila: Memorialul Durerii nu a fost obiectiv cu tatăl meu

Share

Există copii de securişti şi copii de securişti. Alexandru Rafila Jr. ste însă un caz de tupeu extraordinar.

Alexandru Rafila a recunoscut că tatăl sau a fost șef al Securității Arad. Însă el a negat că acesta a participat la masacrarea țăranilor care s-au împotrivit colectivizării.

„Foarte multe dintre informații nu sunt adevărate. Tata a terminat Medicină în 1960, eu m-am născut în 1961, iar evenimentele la care faceți referință s-au petrecut în 48-49. Tata a lucrat până în iunie 1949, în Securitate. Eu am aflat despre aceste lucruri când eram student, nu știu foarte multe”, a declarat Rafila, la B1 TV.

Întrebat dacă tatăl sau s-a născut în URSS, Rafila a confirmat: „Da, este adevărat. Bunicul meu a fost prizonier în Rusia și s-a întors cu un copil, tatăl meu”.

El a mai susținut apoi că „Memorialul Durerii” a dezinformat, în ce privește activitatea tatălui sau.

„În primul rând că filmul respectiv, Memorialul Durerii, cu tatăl meu nu a fost obiectiv. Pentru că, dincolo de lucrurile pe care el le-a făcut și cu care eu nu sunt de acord – adică, în mod evident, apartenența la Securitate în acea perioada, din punctul meu de vedere, este un lucru absolut condamnabil – a pus în paralel un film despre uciderea unor țărani din județul Arad.

Acel lucru s-a întâmplat după două luni și jumătate după ce tatăl meu fusese exclus din Securitate, dat afară din PCR, el era membru, de partid.

Iar tatăl meu ulterior a avut de suferit, a fost exclus din Facultatea de Medicină timp de șase luni, pentru că a fost considerat un element dușmănos. El nu a fost implicat în acel masacru”, a mai spus Rafila, la B1 TV.

Rafila a mai susținut că este absolut de nepermis modul în care a fost prezentat cazul tatălui sau.

„Tatăl meu a fost student la Medicină, a terminat al doilea Facultatea de Medicină, în 1960. La vârsta de 40 de ani. Nu era student când lucra la Securitate, în județul Arad.

A fost student la București în perioada 1954-1960. Tatăl meu a fost militar, a luptat pe front până în 1945, adică până pe la 25 de ani, ulterior a fost trimis la o școală… (sic!)

Eu v-am spus, am aflat aceste lucruri abia când eram student, când aveam în jur de 20 de ani. Mă afectează, sigur, și emoțional, dar nu văd unde este vina mea, pentru că sunt fiul tatălui meu.

Mi se pare absolut de nepermis modul în care este prezentat acest lucru. A fost un atac concertat, în mod evident, și e legat de opțiunea politică pe care am avut-o”, a mai susținut Rafila.

Lucia Hossu Longin, realizatoarea documentarului „Memorialul Durerii”, a declarat că Alexandru Rafila (tatăl) l-a ucis în bătaie pe fruntașul social-democrat Ștefan Zarea. Alexandru Rafila (fiul) este acum membru de seamă al Partidului Social Democrat, a ținut să remarce Longin.

„Eu am făcut interviul cu el. Pe parcursul interviului mi-a spus că fiul lui este tot doctor și n-am insistat, că nu aveam nimic cu fiul lui, că se poate întâmpla uneori ca fiii să fie oameni nevinovați și părinții să fie criminali. Dar faptul că nu își asumă acest destin al tatălui lui este de comentat”, a declarat Longin pentru Ziar de Cluj.

„Ceea ce este mai strigător la cer este că este acuzat de uciderea social-democratului, fruntasului social-democrat Ștefan Zarea, care în urma bătăilor a decedat. Aplicate de oamenii lui Rafila și de Rafila probabil, dar el este factor răspunzător.

Era șeful Securității. Acum, după ani de zile, iată fiul lui, social-democrat. Social-democrații îl țîn la icoană pe Ștefan Zarea, ca fiind un om excepțional, și el l-a omorât. A murit la 30 de ani, omorât în bătaie”, a subliniat realizatoarea TV.

„Eu spun acolo că Rafila Alexandru a devenit medic în București, după ce a plecat din Securitate a devenit medic. (…) Nu mă gândeam atunci că fiul lui va ajunge un demnitar”, a mai menționat Longin.

Longin a mai relatat că, în timpul represiunii coordonate de Alexandru Rafila, „29 de țărani au fost executați pe loc, fără judecată, fără nimic, în anul 1947. (…) Țărani scoși din case și împușcați în mijlocul uliței”.

Share