Toate contestaţiile PSD la adresa candidaţilor PNL au fost respinse

Share

Violeta Alexandru, liderul PNL Bucureşti, spune că PSD, temându-se de pierderea alegerilor locale în Bucureşti, a depus 13 contestaţii împotriva candidaţilor liberali.

Social-democraţii ar fi acţionat aşa pentru că au realizat că PNL Bucureşti e principala forţă politică aflată în competiţe.

Alexandru a mai spus că PNL avea suficiente motice să depună contestaţii împotriva altor partide sau a PSD, însă nu a făcut acest lucru deoarece nu acesta este modul partidului de a face politică.

„Într-adevăr conferinţa de presă de astăzi e marcată de finalul unei activităţi intense pe care am avut-o în sălile de judecată, ca să răspundem tuturor contestaţiilor depuse de PSD. PSD de frică a încercat să ne blocheze, depunând 13 contestaţii.

De ce a depus PSD contestaţii împotriva PNL Bucureşti şi a candidaţilor noştri. Pentru că PSD ştie că PNL, organizaţia de Bucureşti e principala forţă politică cu care are o competiţei.

PNl Bucureşti e organizaţia care poate învinge PSD în Capitală, cum arată sondajele”, a afirmat Violeta Alexandru duminică într-o conferinţă de presă.

Ea a mai spus că PSD a demarat un asalt asupra organizaţiei PNL Bucureşti pentru că îi este frică.

„Repet. Suntem singura organizaţie contestată la Bucureşti, la acest nivel. PSD de frică a generat un asalt împotriva organizaţiei PNL Bucureşti. Ne rămâne să facem o campanie axată pe proiect, pe soluţii. PSD a încercat prin toate metodele să ne împiedice să candidăm şi înţelegem că se tem de o pierdere”, a completat Alexandru.

Aceasta a adăugat că PNL nu a făcut, la rândul lui contestaţii, însă scopul filialei e de a scăpa Bucureştiul de PSD, conform News.ro.

„Sunt conştientă că aveam suficiente motive să depune la rândul nostru contestaţii la lista celorlalte partide şi în special a PSD. Nu am făcut acest lucru. Nu acesta e modul în care PNL înţelege să facă politică.

Scopul nostru e să scăpăm de PSD în Bucureşti, care face un coşmar viaţa în Capitală, un PSD care e aproape de interlopi.

Anunţ PSD că mai are foarte puţin de stat în administraţia de stat din Bucureşti. Ceea ce au încercat acum este de a folosi orice alt mijloc de a împiedica PNL, decât modul de a câştiga corect o competiţie electorală”, a mai afirmat Violeta Alexandru.

Ea a precizat că toate cele 13 contestaţii au fost câştigate. „Aşa cum am câştigat în acest moment, vom câştiga şi în 27 septembrie”, a completat Alexandru.

Share