Tinerii ruşi încearcă să treacă ilegal graniţa în Kazahstan

Share

Mai mulți tineri tineri ruși, având vârsta pentru a fi mobilizați, pentru frontul din Ucraina, au fost prinși de grănicerii din Kazahstan, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera, pentru a scăpa de înrolare.

Imagini cu rușii culcați la pământ, în timp ce erau supravegheați de grăniceri înarmați, au apărut pe rețelele de socializare.

„Infractorii își explică acțiunile, prin dorința de a se sustrage mobilizării parțiale, care se desfășoară pe teritoriul Rusiei. Infractorii sunt interogați, după care vor fi predați părții ruse. Bărbații au încercat să treacă ilegal frontiera, ocolind punctele de control”, se arată într-un comunicat al forțelor de ordine din Kazahstan.

Kazahstanul a înregistrat o creștere a numărului sosirilor din Rusia, după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat înrolarea rezerviştilor, pentru a lupta în Ucraina, anunță autoritățile kazahe, relatează Reuters.

Președintele rus Vladimir Putin a decretat prima mobilizare în Rusia, de după al Doilea Război Mondial, și a reușit astfel să provoace un exod al bărbaților aflați la vârsta mobilizării.

Share