Superdosarul de corupţie în care este implicată Alina Bica, şeful DIICOT, scoate la iveală un munte întreg de puroi.
În această noapte, urmează alte cel puţin 10 reţineri şi arestări ăn acest superdosar. Urmărirea penală a început pe 15 octombrie 2014.
Superdosarul Alina Bica şi Elena Udrea. Implicaţii
Acum trei săptămâni, înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, ELena Udrea a fost dată-n gât de nişte piraţi de presă (care ulterior au dispărut, nu e frumos, dar informaţia rămâne informaţie) că s-a dus la shopping la Paris cu Anamaria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, precum şi cu Alina Bica.
Ahaha! Aici scriam că, dacă un politician (Elena Udrea) era la shopping cu Alina Bica, atunci ce încredere mai putem avea în procurorul Alina Bica, în cazul în care DIICOT are de instrumentat un dosar în care, să zicem, e implicată Nuţi din Pleşcoi.
Superdosarul acesta suceşte lucrurile: ce încredere putem să mai avem acum în Elena Udrea, dacă tot acest dosar, în care e băgată prietena ei, Alina, o tot şterge pe Elena Udrea, de-a lustruit-o pe tocurile de la pantofii roşii pe toate părţile?
Superdosarul Alina Bica. Câţi ca noi, câţi ca ei?
Câţi sunt ca noi, curaţi, în ţara asta? E mai uşor sau mai greu de numărat decât a-i număra pe cei care sunt ca ei?
Implicat în dosar este omul de afaceri Mihai Rotaru. Acesta este patronul Rotary Construct, patronul CSU Craiova, apropiat de primarul Craiovei, pesedista Olguţa Vasilescu şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, pesedistul Valeriu Zgonea.
În suprerdosarul Alinei Bica este implicat şi deputatul UDMR Marko Attila, fost membru al comisiei de restituire în care s-a făcut retrocedarea, din care a făcut parte Alina Bica, cea care este, pare-se, modulul principal al acestor infracţiuni. Există posibilitatea ca procurorii DNA să solicite aviz Camerei Deputaţilor pentru arestarea acestuia.
CSM a dat aviz doar pentru arestarea la domiciliu a Alinei Bica. Aceasta este doar urmărită penal, DNA cerând aviz CSM şi pentru arestarea şi reţinerea procurorului-şef de la DIICOT.
Alina Bica a făcut parte din comisia ce a decis restituirea de către ANRP a sumei respective, nejustificat, în anul 2012, când era secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Un alt membru al comisiei, Lăcrămioara Alexandru, a fost audiată deja de către DNA.
Dragoş George Bogdan, fost vicepreşedinte al Fiscului Român, acum adjuct al şefului Gărzii de mediu, este un apropiat al fostului soţ al Alinei Bica. El este reţinut de DNA în acelaşi dosar.
În acelaşi dosar ar fi reţinut şi omul de afaceri Gheorghe Stelian, supranumit printre prieteni „Stelu”. Acesta ar fi primit ilegal 150 de milioane de lei, drept despăgubiri pentru terenuri din judeţul Ilfov, potrivit Antena 3.

