SUA trimit avioane F-35 şi elicoptere Apache în Ţările Baltice şi Polonia

Share

SUA reacţionează la provocările geostrategice ridicate de Rusia, prin ruperea din Ucraina a regiunilor separatiste Donetsk şi Lugansk.

Anunțul făcut de președintele american Joe Biden, privind redistribuirea trupelor în Europa, include trimiterea a 800 de soldați de infanterie, în regiunea baltică, și a până la opt avioane de luptă F-35, în mai multe locații de operare, de-a lungul flancului estic al NATO, a declarat un oficial american, sub rezerva anonimatului, citat de Reuters, via AK24.

În plus, Statele Unite vor trimite 32 de elicoptere de atac AH-64 Apache, în regiunea baltică și în Polonia, din locații din Europa.

„Acest personal suplimentar este repoziționat pentru a-i reasigura pe aliații noștri din NATO, pentru a descuraja orice potențială agresiune împotriva statelor membre NATO și pentru a se antrena cu forțele din țara gazdă”, a declarat înaltul oficial american din domeniul Apărării, adăugând că nici una dintre noile forțe nu provine din Statele Unite.

Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat că a autorizat transferul de soldați americani în Lituania, Estonia și Letonia, ca răspuns la acțiunile Rusiei în Ucraina, transmit AFP și EFE, citate de Agerpres.

”Nu avem nici o intenție de a lupta împotriva Rusiei”, a declarat Biden, într-un discurs de la Casa Albă, după ce Moscova a recunoscut independența republicilor separatiste Donețk și Lugansk, din estul Ucrainei, și a autorizat trimiterea de trupe rusești în Donbas.

Liderul american a apreciat că mai este încă timp pentru a evita ce este mai rău în Ucraina, unde spectrul unei invazii rusești este tot mai mare.

”Nu există nici o îndoială că Rusia este agresorul, așa că suntem conștienți de provocările cu care ne confruntăm”.

”Cu toate acestea, mai este încă timp pentru a evita cel mai rău scenariu, care va provoca suferințe enorme pentru milioane de oameni”, a declarat Biden, citat de AFP.

”Vom judeca Rusia în funcție de acțiunile sale, nu de cuvintele sale. Și orice ar face Rusia în continuare, suntem pregătiți să răspundem cu unitate, claritate și convingere. Sper că va rămâne deschisă calea diplomatică”, a spus el.

Share