home MASS MEDIA, POLITICA STAREA PRESEI: Tineretea, apogeul, marirea si resorbtia catzavencilor

STAREA PRESEI: Tineretea, apogeul, marirea si resorbtia catzavencilor

Share

In urma cu vreo zece ani, presa romana incepuse deja sa decada. Vedeam tot mai multi jurnalisti de calitate care erau concediati fara nici o explicatie. De ce? Pentru ca asa voia muschii patronatelor si reprezentantilor acestora.

Dupa ce am fost concediat de la Radio Contact, in urma unei discutii stupefiante, in care mi s-au recunoscut meritele profesionale, m-a apucat primul puseu de scarba si am decis sa nu mai lucrez in presa. M-am apucat de consultanta in asigurari. Pana in august 2000, cand am fost unul dintre cei trei angajati prin concurs la BBC-Romanian Department, alaturi de Sorin Serb si Gelu Trandafir.

Intre timp, lucrurile avansasera. Intai, am luat ce mi-a oferit viata si m-am trezit acreditat pe MApN pentru “Independentul” lui Horia Alexandrescu. Cand am gasit ceva, sa scap de individ, am plecat: “Gardianul”, un oficios PSD, menit sa faca presa centrului de putere imaculat Adrian Nastase.

Gata cu istoria, aceasta a fost introducerea, acum cuprinsul. Prin 1997-2000, invidiam inca un grup de jurnalisti iconoclasti si independenti, care luau in balon (in aparenta) pe oricine si faceau bucatele orice. Cu date. Ulterior, aveam sa aflu in ce fel parveneau tot mai multe dintre aceste date.

Era vorba despre Academia Catavencu. Mi-a ajuns pe la ureche si ceva cu Fundatia Anonimul si Sorin Marin. Asemenea lucruri sunt greu de verificat. Jurnalismul de investigatie intra, pe atunci, in resorbtie, iar in loc apareau impostorii, care o faceau pe jurnalistii investigatori.

Manevrele facute insa imi erau cunoscute. Mai vazusem aceasta. Cunoasteam doctrina. Nu e din Romania. Ca sa manipulezi, la decalogul acestei meserii scrie ca opinia publica nu trebuie sa stie cine esti. Este modul de lucru al serviciilor secrete, atunci cand fac campanii de dezinformare.

Nimeni nu stia: cine este in spatele Fundatiei Anonimul (ironic nume, nu-i asa?); Realitatea TV; cum au ajuns catzavencii actionari la “Cotidianul”; cine continua sa finanteze “Gardianul” post-Nastase, precum si alte lucruri de acelasi gen.

Un lucru era insa clar: aveam de-a face cu acelasi modus operandi.
PASUL 1: Se infiinteaza un proiect profi, tentant, fatos, adevarat;
PASUL 2: Se aduc pe bani grei jurnalisti foarte buni;
PASUL 3: Daca matricea pe care se construieste e un alt organ de presa, se dau afara grosolan toti oamenii stampilati ca fiind de la vechea institutie media (vezi cazul “Tineretul liber” – “Curentul”), indiferent daca sunt buni sau nu;
PASUL 4
: Lumea se intreaba cine e in spate cu banii. In piata se vorbeste despre Sorin Ovidiu Vantu. In redactii apar instalatii de ascultare, camere video, microfoane. Sunt scandaluri si certuri, aparent din nimic;
PASUL 5:
Uneori, Vantu apare si spune “eu eram”, alteori “eu sunt acum”, alteori ramane in ceata. Ambiguitate;
PAS
UL 6: Totul este trantit fara mila, jurnalistii sunt dati afara ca niste masele stricate.

In tot acest timp, am avut intotdeauna placerea sa port respect confratilor de la “Catavencu” si “Academia Catavencu”. Recunosc, sunt vinovat: ii cunosc pe unii dintre ei. Se poate spune ca sunt amic cu unii. Nu le voi da numele ca sa nu le fac rau. Le-am admirat munca si i-am invidiat.

Aceasta nu m-a oprit sa constat ca, in primul deceniu al acestui mileniu, catzavencii (ori poate numai unii dintre ei) s-au transformat incet, dar sigur, exact in cei pe care ii incondeiau inainte vreme. Voi da aici un exemplu, asa cum am promis intr-o postare anterioara.

Cand au pus labutza pe “Cotidianul”, nu au avut nici un scrupule si au respectat cu sfintenie pattern-ul descris mai sus. Ajungeai sa-ti fie frica sa iesi prea des la o tigara pe hol, pentru ca aceasta insemna sa te autentifici cu cardul.

Daca ieseai de prea multe dati, hait, era iures. Camerele de luat vederi se uitau la tine cum sorbeai din cafea. Aceasta nu are legatura cu presa, ci cu Politia Gandirii din romanele lui Orwell. Mi-e sila de astfel de mizerii.

In tot acest timp, catzavencii s-au umflat, s-au umflat tot mai mult, s-au dabalazat, pana cand unul dintre ei, Liviu Mihaiu, a ajuns Guvernator al Rezervatiei Biosferei “Delta Dunarii”. Unde nu a rezistat mult, este drept, dar faptul ramane fapt.

Acum se dezumfla. Imi pare rau. Imi pare rau de ce-au fost si ce-au ajuns. Imi pare rau de fabula lui Biju de pe TVR 1, de la inceputul anilor ’90, cu telefoanele, pe care poate ca am sa o povestesc odata. Imi pare rau de impresia aceea, pe care o aveam cand citeam “Catza”, ca banii pot sa zornaie oricat, dar nu pot indopa, precum clatitele cu miere, gura unui jurnalist.

Nu-mi pare rau ca m-am pacalit. Imi pare rau sa constat ca aceia care nu au recunoscut Contractul Colectiv de Munca din Mass-Media, afirmand ca o organizatie de media care nu l-a semnat nu trebuie sa-l respecte, sunt aceiasi care acum se sprijina pe acest document, asa cum se vede aici.

Acum urmeaza resorbtia catzavencilor. Ma exprim elegant, pentru ca intr-un fel tin la acesti oameni, la condeiul lor, la imaginatia lor, la desteptaciunea lor polemistica formidabila. Unul dintre ei a inventat, la un alt “Cotidianul”, dupa alegerile din ’90, celebra zicala: “Am infrant”. Aceasta inseamna sa ai geniu.

Acum, catzavencii “au infrant”, iar daca vor sa-si recapete in breasla respectabilitatea de jurnalisti trebuie sa faca penitenta, apoi sa redevina ce au fost. Poate chiar si mai mult decat atat, daca le da mana si au sange in instalatie. Cum adica, “in ce fel sa mai faca aceasta”? E treaba lor asta, nu a mea. Sa se descurce, ca ei au incurcat lucrurile.

Share