home EVENIMENT Spitalul Grigore Alexandrescu a primit un ventilator de suport respirator

Spitalul Grigore Alexandrescu a primit un ventilator de suport respirator

Share

Spitalul Grigore Alexandrescu din București a activat Fondul de urgență deschis de Salvați Copiii România, pentru întărirea capacității sistemului medical românesc în lupta cu pandemia.

Organizația a făcut eforturi și a reușit să doteze spitalul cu un ventilator performant, în valoare de 37.500 de euro, indispensabil unei îngrijiri adecvate a patologiilor respiratorii, în contextul Covid-19.

Alte șapte spitale din București și din țară au primit, săptămâna trecută, aparatură și echipamente medicale indispensabile, achiziționate din fondul de urgență deschis de Salvați Copiii România.

Totodată, Salvați Copiii România e în dialog cu medicii din Suceava, unde situația este critică, în urma contaminării cu SARS-CoV2 a unui număr mare de cadre medicale, pentru a interveni rapid în refacerea capacității sistemului medical local, aflat sub o mare presiune în acest context.

Până acum, 50 de spitale (maternități, secții de pediatrie, secții de neonatologie, secții de terapie intensivă) au solicitat echipamente de protecție, consumabile și aparatură medicală vitală, în valoare totală de 3 milioane de Euro.

Salvați Copiii România a deschis un fond de urgență pentru sprijinirea imediată a sistemului medical. Astfel, a fost deschis contul special RO43RNCB0071011434790083, unde vor fi centralizate contribuțiile companiilor și ale tuturor celor care pot să sprijine întărirea sistemului medical românesc.

Persoanele fizice care vor sa ajute pot dona aici

Până acum, au fost colectate fonduri în valoare de 227.895 Euro, prin solidaritatea în principal a următoarelor companii: Farmaciile Catena, Kaufland România, Oriflame, Grupul Garanti BBVA și Asociația Club Sportiv „RO Club Maraton”. De asemenea, suma de 22.472 de Euro provine din donațiile persoanelor fizice care au vrut să sprijine efortul medicilor.

Citeşte şi
Salvați Copiii. Medicii de la Spitalul ”Cuza Vodă” din Iași, nevoie urgentă, ecograf performant

Organizația Salvați Copiii România împreună cu Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Cuza Vodă" Iași, Read more

Salvaţi Copiii. Peste 6.000 de sesizări privind dispariții de copii

Organizaţia Salvaţi Copiii trage un semnal de alarmă asupra implicaţiilor pe termen lung ale dispariţiilor Read more

Salvati Copiii pune la dispozitia spitalelor mecanismul de 3,5%

Peste 100 de unități medicale și de îngrijire pacienți din întreaga țară au cerut sprijinul Read more

Salvaţi Copiii. 23% dintre copiii vulnerabili nu au avut acces la medicamente

Mai mult de o treime dintre familiile vulnerabile socio-economic au întâmpinat dificultăți în a procura Read more

Salvaţi Copiii. Nouă spitale din Bucureşti primesc echipamente şi aparatură

Nouă unități medicale din București primesc aparatură și echipamente medicale vitale, achiziționate din fondul de Read more

Salvați Copiii solicita autoritatilor restabilirea dreptului la educatie pentru toți copiii

Salvați Copiii România avertizează asupra agravării riscului de excluziune socială a copiilor vulnerabili, în condițiile Read more

Salvaţi Copiii. Adolescenţii şi copiii devin victime fake news

Organizația Salvați Copiii atrage atenția cu privire la impactul știrilor false asupra copiilor: aproape jumătate Read more

Salvaţi Copii despre riscul de excluziune socială a copiilor vulnerabili

Riscul de sărăcie și excluziune socială, care este semnificativ mai ridicat în România în cazul Read more

Salvaţi Copiii, echipamente si aparatura medicala la Institutul Inimii Tg. Mures

În urma apelului făcut de Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Read more

Share