home CORUPTIE, POLITICA Sorina Pintea a redevenit directorul Spitalului Judeţean Baia Mare

Sorina Pintea a redevenit directorul Spitalului Judeţean Baia Mare

Share

Fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, în prezent sub control judiciar pentru luare de mită, şi-a retras demisia din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Aceasta fusese înregistrată pe 5 martie, după ce Pintea a anunţat că este în concediu medical. Ca atare, Pintea este din nou şefă a spitalului din Baia Mare, cu acceptul CJ Maramureş, condus de PSD.

„Sorina Pintea şi-a depus demisia pe 2 martie şi a fost înregistrată pe 5 martie la Consiliul Judeţean Maramureş. Demisia este un act unilateral, iar demisia unui şef sau al unui manager îşi face efectul după 30 de zile din momentul înregistrării.

În tot acest timp, Sorina Pintea a fost manager al SJU Baia Mare, pentru că nicio instanţă nu i-a interzis să-şi exercite funcţia. Ea s-a aflat în concediu medical în această perioadă, timp în care a fost înlocuită de directorul medical Vasile Pop.

Înainte ca acele 30 de zile de preaviz să expire, Sorin Pintea a transmis o informare către CJ Maramureş, anunţând că renunţă la demisie. CJ a luat act de acest nou document, trimiţându-l spre informare SJU. Sorina Pintea ocupa acest post prin concurs pe perioadă determinată care expira în toamna acestui an, urmând a fi organizat un nou concurs pentru postul de manager”, a declarat Amalia Babici Man, purtător de cuvânt al CJ Maramureş.

CJ Maramureş este condus de Gabriel Zetea, de la PSD. Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, judeţul Maramureş, este acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mâţă, în formă continuată.

„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina (…) ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 de lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect ‘proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sala chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente’, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească (n.r. – Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare) cu societatea comercială. Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu ca manager şi ordonator de credite”, se arată în ordonanţa procurorilor.

Conform sursei citate, „în data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 6 martie, că Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii în guvernul Dăncilă, să fie eliberată din arest preventiv şi să fie cercetată sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de luare de mită.

Citeşte şi
Liviu Pop neagă că a împărţit şpaga cu Sorina Pintea

Senatorul PSD Liviu Pop a publicat o postare pe Facebook, în care neagă acuzaţiile lui Read more

Ludovic Orban o demite pe dezimunizata Sorina Pintea

Premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să o demită pe Sorina Pintea Read more

Tot ce ştie Mălin Bot despre supervila Sorinei Pintea VIDEO

Mălin Bot este primul jurnalist care a fost la Băiţa, după un drum interminabil și Read more

Liviu Pop a fost audiat de DNA în dosarul Sorinei Pintea

Liviu Pop era audiat luni, la prânz, de procurorii anticorupţie, cel mai probabil în dosarul Read more

Maria Grapini îl jigneşte pe jurnalistul Mircea Marian

Europarlamentarul PSD Maria Grapini a postat un comentariu jignitor şi degradant la adresa jurnalistului Mircea Read more

Numele judecătoarelor care au eliberat-o pe Sorina Pintea

Jurnalistul de Justiţie Alex Costache, din Televiziunea Română, explică direct cum a scăpat de Tubulatură Read more

Cum arată domeniul imens deţinut de Sorina Pintea VIDEO

Sorina Pintea deţine un amplu domeniu în localitatea Băiţa, din judeţul Maramureş, pe care se Read more

Sorina Pintea a pus şpaga într-o pungă de cadouri, sub un palton

Şpăgăreasa Sorina Pintea are un apărător în Sorina Matei, despre care susține că este inocentă Read more

Sorina Pintea a luat şpagă pentru că avea nevoie de bani de campanie

Sorina Pintea ar fi luată şpagă pentru a avea bani de campanie electorală. Ea urma Read more

Ovidu Goga, soţul Sorinei Pintea: „Nu ştiu ce să mai fac. Ăştia o omoară!”

În spaţiul public îşi face apariţia şi soţul Sorinei Pintea, Ovidiu Goga, care dă publicităţii Read more

Share