home CORUPTIE, POLITICA Sindile, una dintre brutele Danjarmeriei, a fost tras pe linie moartă

Sindile, una dintre brutele Danjarmeriei, a fost tras pe linie moartă

Share

Prim-adjunctul Jandarmeriei Române, Ionuț Sindile, pleacă din conducerea instituției, la cererea ministrului Mihai Fifor, și va deveni comandant la Şcoala de aplicație pentru ofițeri.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Sindile este anchetat de procurori în dosarul reprimării violente a manifestanților din 10 august 2018. A fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuziva.

Ionuț Sindile a fost la comanda Jandarmeriei, când au avut loc incidentele din Piața Victoriei dintre jandarmi și protestatari, au declarat pentru G4Media.ro surse din ministerul de interne. Potrivit acestora, șeful Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoș, ar fi fost plecat de câteva zile din țară.

Sindile este originar din Teleorman, județul controlat până de curând de Liviu Dragnea și de unde provin premierul Viorica Dăncilă și fostul ministru de Interne, Carmen Dan.

La începutul lunii august, Sindile a pierdut postul de șef al Jandarmeriei în favoarea lui Constantin Florea, inspectorul șef al Jandarmeriei de la Craiova.

Share