Separatiștii cer ajutorul lui Putin, contra unei pretinse „agresiuni militare a Ucrainei”

Share

Separatiştii din cele două republici recunoscute de Moscova i-au cerut președintelui rus Vladimir Putin să le acorde „ajutor, pentru contracararea agresiunii militare din partea Ucrainei”.

Ei acuză un aşa-zis genocid în zonă, potrivit unor adrese oficiale, publicate e agenția rusă de știri TASS.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitri Kuleba, a vorbit despre o nouă posibilă provocare din partea Rusiei, la o fabrică de produse chimice, dintr-un oraș din Crimeea.

„Relatări îngrijorătoare din Crimeea, unde întreg schimbul de noapte de la fabrica de produse chimice Titan, din Armiansk, a fost evacuat.

Aceasta ar putea fi o nouă provocare înscenată de Rusia. Moscova pare să nu aibă limite în încercările de a crea pretexte false pentru o agresiune”, a scris Dmitri Kuleba, pe Twitter.

Share