home CORUPTIE, POLITICA Secţia Specială a încălcat dreptul Sorinei la libera circulaţie

Secţia Specială a încălcat dreptul Sorinei la libera circulaţie

Share

Secția Specială a încălcat dreptul la liberă circulației al Sorinei Săcărin, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sorina este fata de nouă ani din Baia de Aramă care a fost adoptată de un cuplu de români stabiliți în Statele Unite ale Americii.

Anul trecut, după o decizie definitivă care valida adoptarea Sorinei de familia Săcărin, executorii judecătorești, însoțiți de un procuror din Craiova, au mers să preia copilul din familia asistentei sociale care îl avea în îngrijire.

Imaginile cu fetița luată pe sus de reprezentanții autorităților au dus la deschiderea unei anchete, iar pentru că un magistrat a fost implicat, ancheta a fost preluată de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

În cadrul investigațiilor, procurorul de caz le-a impus părinților adoptivi să nu iasă cu fetița din țară și au reținut pașaportul acesteia, pe care l-au returnat familiei după o lună.

Familia Săcărin a cerut judecătorilor să constate că măsura procurorului a încălcat dreptul fetiței la liberă circulație, solicitare admisă printr-o decizie definitivă a Curții supreme.

Share