home CORUPTIE, POLITICA Sebastian Ghiță, fotografiat pe o plajă de lux din Grecia

Sebastian Ghiță, fotografiat pe o plajă de lux din Grecia

Share

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, patron RTV, a fost fotografiat pe o plajă de lux, din Grecia. Vara trecută, se lăfăia fără griji, pe o plajă din Muntenegru.

Ghiţă a fugit în Serbia în anul 2016, pentru a scăpa de arest. El se afla în aceste zile, alături de familie şi de prietenii săi, în Mykonos, una dintre cele mai scumpe destinaţii din Marea Egee.

Înconjurat de circa 20 de persoane, familie, copii şi prieteni, Ghiţă a fost văzut pe o plajă, iar duminică seară pe terasa altei plaje din Grecia. În pantaloni scurţi, într-o cămaşă albă, cu picioarele goale în nisip, patronul Asesoft şi România TV stătea de vorbă, la un pahar de vin.

Ulterior, el s-a mutat la o masă amplasată mai aproape de mare, în timp ce în jurul lui era organizată o petrecere. Alături de Sebastian Ghiţă, se afla şi fratele acestuia, Alexandru Ghiţă, trimis în judecată anul trecut, de DNA, pentru evaziune fiscală.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă se află în Serbia din decembrie 2016, când a fugit din ţară, pentru a scăpa de arest. Pe numele său nu mai este nici un mandat de arestare, după ce procesul a fost reluat de la zero, ca urmare a deciziei CCR.

Share