home DIVERSE Scandalul Bodnariu şi ciocnirea civilizaţiilor contemporane

Scandalul Bodnariu şi ciocnirea civilizaţiilor contemporane

Share

Cazul Bodnariu nu este clar şi nu ştim exact cum se împart vinovăţiile. Putem să ne spunem însă părerea despre cauzele sale profunde, de fond, ca să înţelegem mai clar despre ce este vorba în toată această poveste sordidă.

Este vorba, în opinia noastră, despre ciocnirea civilizaţiilor: cea occidentală cu cea orientală, dar pe alte coordonate decât a scris despre această chestiune americanul Samuel P. Huntington.

Pe de o parte, avem civilizaţia europeană orientală, cu caracteristicile sale, pe care le iubim şi le respectăm atât de mult şi pe care ţinem să le vedem fiind faptă în continuare. În lumea românească, cel puţin.

Este vorba despre centrarea societăţii pe familie. Familia clasică, având în centrul ei valorile tradiţionale: credinţă, educaţie conservator-tradiţionalistă, homofobie temperată.

Pe de altă parte, avem civilizaţia europeană occidentală, puternic influenţată de tradiţiile şi obiceiurile precreştine din nord-vestul Europei, la care se adaugă o interpretare stranie pentru noi, est-europenii, a modului în care trebuie educat copilul.

Să le luăm pe rând. Un aspect este chestiunea drepturilor LGBT (lesbian-gay-bisexual-transsexual). Viziunea occidentală este, din acest punct de vedere, invazivă şi are tendinţa de a impune drepturile minorităţii LGBT majorităţii.

Aspectele cele mai enervante pentru noi sunt cele legate de faptul că acum circulă un curent de idei năucitor, conform căruia copiii se nasc cu sex neutru şi trebuie să le oferi posibilitatea să decidă dacă sunt de sex masculin sau feminin, pentru că aparenţele sexuale (prezenţa caracteristicilor sexuale din fragedă pruncie) nu înseamnă neapărat că micile progenituri chiar au acel sex.

Al doilea aspect, legat tot de viziunea occidentală asupra drepturilor copilului, este despre libertatea copilului de a-şi alege credinţa religioasă. Astfel, orice copil are dreptul să îmbrăţişeze orice credinţă, religioasă sau nu, dar tu, părinte, nu ai voie să îţi îndoctrinezi copilul, forţându-l să se impregneze religios cu credinţa ta, ci trebuie să-l laşi să-şi aleagă singur credinţa.

Evident, noi, est-europenii (şi nu numai), vom spune că asta e o aberaţie. Autorul acestor rânduri crede astfel: un copil nu are discernământul să-şi aleagă religia, cum îţi alegi o cămaşă în magazin, asta-mi place, asta mi-o cumpăr. Vest-europenii sunt cotropiţi acum de doctrina inversă.

De aici porneşte totul. Noi, europenii, toţi, dar absolut toţi, vorbim despre natura invazivă a religiei islamice, care tinde să impună Coranul întregii lumi.

Ceea ce nu realizăm este că doctrinele occidentale amintite mai sus sunt şi ele tot invazive. Nu realizăm pentru că nu se vorbeşte despre aceasta şi nu se vorbeşte (şi nici nu se scrie) pentru că nu este in vena acelui politicaly corectness.

De aici toată nebunia cu Scandalul Bodnariu. Barnevert ăştia, cu nume parcă scos din The Flintstones, sunt o instituţie parcă scoborâtă printre noi dintr-un soi de puericraţie.

Funţionarii acestei instituţii vânează efectiv cazurile în care un părinte i-a tras o palmă peste fund copilului său ş.a.m.d., iar când mama şi tatăl unei astfel de familii intră în colimator începe tragedia, exact ca în cartea “Naţiunile Unite contra Creştinismului“, a jurnalistului canadian Serge Monaste.

Ca să nu mai vorbim despre ce nebunie începe când un copil, ca aceştia, din familia Bodnariu, vine la şcoală şi recită o poezie religioasă sau cântă un cântec religios. Se repetă figura.

Atunci când familii ca aceea a lui Ruth şi Marius Botnariu intră în tocătoarea sistemului (care e în diverse stadii de agresivitate, pe diferite coordonate, în toată lumea occidentală), apar astfel de nenorociri.

Share