Salariile bugetarilor, ½ din veniturile colectate în 2022, nesustenabile

Share

Aplicarea Legii salarizării unice va duce la 12% din PIB cheltuielile statului cu salariile bugetarilor, în 2022. Aceasta înseamnă jumătate din veniturile colectate la bugetul de stat. Nu ar mai rămâne resurse pentru aproape nimic.

 

Sunt declaraţiile preşedintelui Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. În prezent, salariile bugetare reprezintă 8,4% din PIB. Oricum este foarte mult.

 

Bugetarii sunt un electorat captiv, asemănător celui al salariaţilor din industria de stat de la începutul anilor 90. PSD îi foloseşte pe bugetari acum aşa cum îl folosea FSN pe Neculai din Combinat în anii 90.

 

Salariile bugetarilor, cea mai mare alocare bugetară europeană

 

O asemenea alocare, atrage atenţia Ionuţ Dumitru, este “de departe cea mai mare alocare făcută vreodată în România și ar fi peste media europeană“. Potrivit acestuia, media europeană în ceea ce privește anvelopa salariilor bugetare raportată la PIB este de 10%.

 

Oricum, comparația cu media europeană nu este relevantă. Veniturile din colectare sunt mult mai mici în România decât arată media europeană“, a explicat Dumitru. El a spus Agerpres că în România, veniturile colectate reprezintă doar 25% din PIB, mult sub media europeană de 40%.

Share