Prezentatorul unei emisiuni de la Russia Today a declarat că Rusia ar putea să anexeze Lituania, dacă aceasta va încerca din nou să blocheze tranzitul de mărfuri, către exclava rusă Kaliningrad.
„După cum se știe, cea mai bună cale de a rezolva problema transporturilor către Kaliningrad este de a încorpora Lituania în Rusia. După aceea nu vor mai fi deloc probleme de transport prin Lituania”, a declarat prezentatorul Tigran Keosayan.
Autoritățile lituaniene au anunțat la jumătatea lunii iunie că a intrat în vigoare o interdicție privind tranzitul pe teritoriul către exclava rusă Kaliningrad, a mărfurilor care fac obiectul sancțiunilor UE. Interdicția a fost ridicată după aproximativ două săptămâni.
Lista de sancțiuni a UE include în special cărbune, metale, materiale de construcții și tehnologie avansată, iar Alikhanov a declarat că interdicția va acoperi aproximativ 50% din articolele pe care le importă Kaliningrad.
Îndemnându-i pe cetățeni să nu recurgă la cumpărături de panică, Alikhanov a declarat că două nave transportă deja mărfuri între Kaliningrad și Sankt Petersburg, iar altele șapte vor fi în serviciu până la sfârșitul anului.
„Feriboturile noastre se vor ocupa de toate mărfurile”, a declarat el.
Un purtător de cuvânt al serviciului feroviar lituanian a confirmat conținutul scrisorii, dar a refuzat să facă alte comentarii. Ministerul de Externe nu a răspuns la o solicitare de comentarii din partea Reuters.
Așezat între Polonia și Lituania, membre ale UE și NATO, Kaliningrad primește provizii de la Rusia prin intermediul cailor ferate și al conductelor de gaz care trec prin Lituania.
Sediu al cartierului general al flotei rusești din Marea Baltică, enclava a fost capturată de la Germania nazistă, de către Armata Roșie, în aprilie 1945, și cedată Uniunii Sovietice, după cel de-al Doilea Război Mondial.
