Presă rusă a publicat rezultatele unui sondaj de opinie, privind ruşii şi războiul din Ucraina. Potrivit acestuia, 65% dintre ruși susțin oprirea războiului și semnarea unui acord de pace.
„Potrivit sondajului, 65% dintre ruși ar aproba decizia lui Vladimir Putin, de a opri operațiunea militară în Ucraina și de a semna un acord de pace”, a anunțat Kommersant, citat de Pravda Ucraina.
În același timp, paradoxal, totuşi, 60% dintre respondenți ar susține intenția președintelui rus, de a lansa o nouă ofensivă, la Kiev.
Autorii studiului notează că, în perioada de la jumătatea lunii martie, până la sfârșitul lunii iulie, raportul dintre susținătorii și oponenții războiului nu s-a schimbat aproape deloc: acum, acesta este susținut de 69% dintre respondenți, iar opinia contrară este împărtășită de 23%, în timp ce alți 8% au considerat că este dificil sau au refuzat să răspundă.
59% dintre ruși consideră că așa-numita „operațiune militară” din Ucraina a trenat, în timp ce 28% dintre participanții la sondaj au o opinie opusă.
Potrivit a 30% dintre ei, operațiunile militare vor dura mai mult de un an, iar 18% se așteaptă ca acestea să se încheie în decurs de un an.
20% dintre respondenți speră ca războiul să se încheie în termen de șase luni și doar 13% dintre respondenți sunt optimiști, în privința încheierii ostilităților în termen de 1-3 luni.
Aproape două treimi dintre bărbații ruși (62%) nu sunt pregătiți să participe personal la operațiunile militare din Ucraina, dacă ar avea ocazia. Sociologii notează că această valoare este cu 6 puncte procentuale mai mare decât indicatorii unui sondaj similar, care a fost realizat în a doua jumătate a lunii mai.
29% dintre respondenți și-a exprimat dorința de a lua parte la „operațiunea specială”.
Puțini sunt cei care doresc să ajute financiar armata rusă: 67% nu sunt deloc dispuși să își doneze fondurile, pentru a susține războiul, iar 12% sunt de acord să nu cheltuiască mai mult de 1.000 de ruble pe lună pentru acest lucru.
Studiul a fost realizat prin sondaj telefonic, în perioada 28-31 iulie. Au fost 1609 respondenți, din opt districte federale.
Autorii studiului avertizează că rezultatele sale la mai multe întrebări, despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, ar putea să nu coincidă cu imaginea reală, deoarece „rușilor le este frică să vorbească despre acest subiect”: „Refuzurile au crescut, iar sinceritatea a scăzut”.
La mijlocul lunii martie, 71% dintre ruși susținea războiul cu Ucraina. La sfârșitul lunii martie, decizia de a desfășura o „operațiune militară specială” împotriva Rusiei, în Ucraina, a fost susținută de 74% dintre cetățenii ruși.
