Rusia a testat o rachetă nucleară ce se vrea anti-Deveselu

Share

Rusia a testat pentru prima oară în afara graniţelor o rachetă Iskander-M. Testul a fost făcut pe 1 iunie, în Tadjikistan, în cadrul unui exerciţiu anti-terorism. Acesta s-a desfăşurat la 15 kilometri de graniţa cu Afganistanul.

Rachetele din Kaliningrad ar fi fost orientate spre Europa

La exerciţiu au luat parte, pe lângă forţele tadjice, circa 2.000 de militari ruşi. Aceştia au fost echipaţi cu 300 de piese de echipament, între care avioane şi elicoptere.

Rusia a simulat o operaţiune împotriva „bandiţilor”

Ministerul rus al Apărării a precizat că exerciţiul “Dusanbe-Antiterorism-2017” a simulat o operaţiune împotriva “bandiţilor”. Însă cu acest prilej a fost testată şi racheta Iskander-M. Aceasta are o rază de acţiune de până la 500 de kilometri.

Rachetele au lovit o serie de ţinte identificate cu ajutorul dronelor. Aplicaţia militară rusească are loc în acelaşi timp cu cel mai amplu exerciţiu NATO de anul acesta. Acesta se desfăşoară în România.

Ce sunt sistemele Iskander-M

Sistemele de rachete operativ-tactice Iskander M sunt formate din două tipuri de rachete. Unele balistice, altele de croazieră, capabile să poarte focoase nucleare. Sistemul a fost conceput pentru distrugerea lansatoarelor de rachete multiple ale inamicului.

De asemenea, pentru distrugerea rachetelor antirachetă şi de apărare antiaeriană. A avioanelor şi elicopterelor de pe aeroporturi militare, posturilor de comandă şi infrastructurilor.

Rusia  deplasat Iskander-M în enclava Kaliningrad

Rusia a deplasat un sistem de rachete Iskander-M în Kaliningrad. Aceasta este enclava rusească dintre Lituania şi Polonia. Este o reacţie la crearea a patru noi batalioane NATO în Ţările Baltice şi Polonia. De asemenea, la instalarea în România şi Polonia a unor elemente ale sistemului antirachetă american.

Potrivit oficialilor americani, lansatoarele mobile folosite pentru rachetele Iskander pot fi utilizate şi pentru armă dezvoltată în secret de ruşi şi cunoscută sub numele de cod SSC-X-8 (apoi SSC-8). Cu o rază de acţiune de aproape 5.500 de kilometri – dublul distanţei dintre Londra şi Moscova, acestea încalcă astfel tratatul INF şi se presupune că nu pot fi interceptate de scutul de la Deveselu.

Share