home MASS MEDIA, POLITICA, Rep. MOLDOVA România, 250.000 de euro pentru presa şi societatea civilă din R. Moldova

România, 250.000 de euro pentru presa şi societatea civilă din R. Moldova

Share

România acordă presei și societății civile din Republica Moldova 250.000 euro din bugetul pentru cooperare pentru dezvoltare și asistență umanitară, potrivit unui comunicat de presă al MAE. Ajutorul va fi direcționat către publicațiile independente și către ONG-urile neafiliate politic.

Anunțul e făcut cu patru zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, în care se confruntă Maia Sandu și Igor Dodon.

Contribuția este alocată din bugetul cu destinația cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară pentru anul 2020 și va fi acordată prin organizația European Endowment for Democracy (EED), înființată în 2013 de Uniunea Europeană și statele membre, ca entitate independentă cu expertiză în promovarea proiectelor destinate consolidării democrației și drepturilor omului în Vecinătatea UE.

Astfel, Ministerul Afacerilor Externe din România va acorda, prin decizia ministrului Bogdan Aurescu, o contribuție voluntară în valoare de 250.000 euro în scopul implementării de proiecte în sprijinul societății civile și al presei independente din Republica Moldova.

România completează în acest fel investițiile realizate deja în Republica Moldova, inclusiv prin intermediul Agenției de cooperare internațională pentru dezvoltare (RoAid), din subordinea MAE, investiții în infrastructură, instituții de învățământ, în sistemul medical și în mass-media.

 

Share