Smart City Invest S3, înființată în anul 2017, îşi cere intrarea în insolvenţă. Societatea a acumulat datorii de peste 12 milioane de lei.
Smart și nu a mai plătit salariile angajaților din luna octombrie. Aceasta este a treia companie a Primăriei Sectorului 3 care intră în insolvență.
Potrivit raportului de specialitate aferent proiectului de hotărâre, compania are datorii de 12.252.345 lei, structurate astfel: circa 1,3 milioane lei la furnizori, circa 390.000 lei la personal, 1,45 milioane lei la stat, 9 milioane lei un împrumut.
Cifra de afaceri este de 556.326 lei, anul acesta are venituri de 587.919 lei și cheltuieli de 4,4 milioane lei.
”Societatea Smart City Invest S3 S.R.L. a transmis că ”situația datoriilor acumulate anterior de societate şi pierderea eşalonării acordate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice București, determină imprevizibilitatea continuării susţinerii acestor contracte”.
Totodată, societatea menționează că la data prezenței nu a achitat drepturile salariale pentru angajați începând din luna octombrie și nici facturile către furnizorii pentru activitățile externalizate, fapt care poate să ducă la pierderea angajaților și imposibilitatea desfășurării activității, deși societatea are contracte de lucrări de construcții în desfășurare”, se arată în raportul de specialitate.
Totodată, pe rolul instanțelor de judecată există două dosare pentru recuperarea datoriilor, una chiar de la o altă companie a Primăriei Sectorului 3:
- Dosar nr. 13934/2022 cu societatea Top Wood – prin care se solicită plata sumei de 30.000 Lei care reprezintă contravaloare facturi neachitate și penalități în valoare de 18.796 lei.
- Dosar nr. 28711/3/2022 cu societatea Algorithm Rezidential – prin care societatea solicită plata sumei de 454.169,44 lei care reprezintă contravaloare facturi neachitate şi suma de 39.728,09 Lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neplata facturilor.
