Voiam sa-i pun lui Robert Turcescu doar patru intrebari. Recunosc, nu m-a deranjat deloc ca am dat peste un Robert dezlantuit, care a perorat indelung si cu care am discutat timp de aproape 30 de minute. A sarit de multe ori de la „dumneavoastra” la „tu” fara nici o explicatie. M-a rugat sa-l las sa mai spuna cinci cuvinte si a mai rostit 500. L-am lasat, pentru ca jurnalistul e foarte fluent. Discutia a avut loc miercuri. Public prima parte. A doua va astepta pana luni.
===
Daca as dori sa fac un rautacism, te-as intreba: cum a fost in Noua Zeelanda? Eu te-ntreb acum cinstit: cat timp ai lipsit, s-a spus ca ai facut parte din grupul de jurnalisti platiti de RMGC. Ce este adevarat in povestea asta?
Povestea asta, de a fi platiti de Rosia Montana Gold Corporation, e o prostie. In primul rand, proiectul Rosia Montana este controversat, dar nu cred ca pana in momentul de fata e dovedit ca fiind ilegal, altminteri banuiesc ca autoritatile statului ar fi trebuit sa–i inchida pe cei care se ocupa de acest proiect. Deci, eu nu stiu sa fie un proiect ilegal.
Tocmai pentru ca in jurul unui astfel de proiect exista o suma de controverse, legata, banuiesc eu, in principal, cel putin la nivelul opiniei publice, de acest procedeu al 
cianurarii, de extragere a aurului prin cianurare, pentru mine, ca jurnalist, a fost extrem de interesant sa pot merge la fata locului, la o mina care foloseste un astfel de procedeu, pentru a ma convinge cu ochii mei daca intr-adevar riscurile, din punct de vedere ecologic, sunt atat de mari precum le clameaza adversarii acestui proiect, pe care nu-i acuz de rea intentie sau de interese financiare obscure in negarea unui astfel de proiect, ci doar de ingrijorare, in momentul de fata, o ingrijorare pe care marturisesc ca o manifest si eu in continuare.
“Deplasarea nu a implicat vreo obligatie editoriala”
Faptul ca cei de la RMGC mi-au oferit posibilitatea sa vad un astfel de proiect, trimitandu-ne insa si o scrisoare extrem de necesara intr-un astfel de context, cum ca o deplasare pe spezele RMGC nu implica in nici un caz vreo obligatie editoriala din partea mea, ca participant la un astfel de infotrip, mi s-a parut o chestiune absolut fireasca si, repet, din punct de vedere jurnalistic, o chestiune care nu ascunde in nici un fel aspecte imorale, neetice s.a.m.d..
Vreau sa fac cunoscut opiniei publice, celor care uita prea repede – asta ca o paranteza – in ce tara traim. Ca traim in tara in care un jurnalist foarte cunoscut de la noi era intr-un infotrip, trimis de Ceausescu in 1989, in perioada Revolutiei, cu masina Dacia prin tarile arabe, iar acum este un vajnic participant in corul celor care neaga proiectul Rosia Montana, ca sa nu mai vorbesc, in cei 20 de ani scursi dupa 1989, cate infotrip-uri – cel mai recent fiind cel de la Shanghai, la Expozitia Internationala – au organizat Guvernul Romaniei sau Presedintia pentru jurnalistii nostri minunati.
“Pe cheltuiala cui s-au dus jurnalistii la Shanghai?”
La Shanghai… ar fi bine sa intrebati si sa vedeti pe cheltuiala cui s-a dus o armata de jurnalisti sa vada Expozitia. Raspunsul e mai trist decat in cazul pe care-l blameaza acum jurnalistii de care pomeneam mai devreme. S-au dus pe banii contribuabilului roman, pentru ca s-au dus pe banii Guvernului.la fata locului. Care au fost rezultatele vizitei jurnalistilor romani la Shanghai, la Expozitia Internationala, la lansarea brandului de tara? Judecati-le dumneavoastra.
Nu vad care au fost avantajele uluitoare obtinute de statul roman printr-o astfel de deplasare. In ceea ce ma priveste, pentru ca ma intereseaza sa vorbim despre mine acum, precizez ca in 17 ani de cand fac aceasta meserie n-am fost decat o singura data, undeva prin 2001 pare-mi-se, la invitatia fostului ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, intr-o deplasare la un targ de turism la Montreux.
N-am fost in viata mea intr-o delegatie guvernamentala, n-am calatorit cu nici un presedinte al tarii in aeronava prezidentiala. Si nici nu m-am ocupat cu deplasari de acest gen, care, de foarte multe ori, daca vorbim despre colegii din zona agentiilor de publicitate, sunt niste chermeze platite de unele grupurile de presa, de aceasta data, pentru oamenii din publicitate, in dorinta de a se imprieteni.
“Intrebati-l pe Peter Imre cate info-trip-uri a organizat cu Philip Morris”
Si intrebati–l intr-un astfel de context, bunaoara, poate pe dl. Peter Imre, de cate ori a organizat infotrip-uri pe vremea cand lucra la Philip Morris, in care ducea pe banii companiei jurnalisti si oameni din publicitate in excursii platite de ei, intrebati-l pe dl. Dinu Patriciu daca n-a organizat astfel de excursii pentru oamenii din publicitate, intrebati-l pe Horia Ivanovici de cate ori a organizat deplasari ale oamenilor din publicitate in excursii de acest gen, si lista este foarte, foarte lunga.
Si intrebati-i, de asemenea, si pe jurnalistii din Romania: de cate ori n-au participat ei la astfel de excursii sau infotrip-uri sau deplasari in interes de serviciu?
Deplasari in interes de serviciu le numesc si eu pe unele dintre ele. Am participat la astfel de deplasari in interes de serviciu cu Adrian Nastase, pe cand eram acreditat pe Guvernul Romaniei, a fost obligatie de serviciu, eram reporter special acreditat pe Guvern. Asta inseamna ca eram omul lui Nastase, mai ales ca tipul imi era antipatic?
O sa-ti raspund ca nu e vorba de tine in acest context. Dar am vazut ca s-a pus problema eticii si deontologiei, intr-un astfel de context. Spuneti-mi, va rog, cate trusturi de presa, in momentul de fata, isi permit sa plateasca o deplasare la o astfel de mina, astfel incat jurnalistii din redactiile respective sa poata vorbi in cunostinta de cauza, subliniez, in cunostinta de cauza despre ce presupune o mina care foloseste procesul cianurarii in extragerea aurului.
Noua Zeelanda, una din cele mai ecologiste tari din lume
Eu cred ca in momentul de fata n-a facut, din nefericire spun, nici o redactie un astfel de gest. Insa, in acelasi timp, in paginile nenumaratelor ziare din Romania sau pe ecranele televizioarelor se discuta vehement despre un astfel de proces, repet: este procesul cianurarii, nu este proiectul RMGC. Vreau sa va spun ca deplasarea in Noua Zeelanda a reprezentat deplasarea intr-una dintre cele mai ecologiste tari din intreaga lume.
Va dau un mic exemplu: la intrarea in Noua Zeelanda unul dintre participantii la excursie avea o pereche de pantofi de golf. A anuntat, pentru ca am trecut prin cinci filtre inainte de a intra acolo, ca are aceasta pereche de pantofi de golf. Oamenii de la security au spus: “Ne dati noua acea pereche de pantofi de golf?”. Omul s-a speriat putin, ca ii vor fi retinuti pantofii. Nu, pantofii de golf au fost luati si curatati, i-au adus pantofii facuti luna, pentru ca prezentau niste urme de pamant si de iarba…
…. asa cum se curata cauciucurile de masini la granita.
Exact. Vorbim despre Noua Zeelanda, o tara in care regulile de ecologie sunt dintre cele mai dure. Ridicati Austria la patrat sau chiar la cub in ceea ce priveste curatenia si regulile de ecologie si veti obtine cel putin imaginea bucatii de Noua Zeelanda pe care am vazut-o eu – un oras, Auckland, si cateva zone prin care am calatorit cu un autocar. In contextul acesta, va mai spun ca Noua Zeelanda este o tara care refuza cu indarjire sa admita proiecte de construire a unor centrale atomo-electrice, cum este minunata noastra centrala de la Cernavoda, pe care le considera extrem de periculoase.
Zeelandezii folosesc cianurarea
In acelasi timp, e adevarat, e o tara care foloseste acest procedeu al cianurarii, in obtinerea aurului din zacamintele pe care le are la dispozitie. 
Am vazut la fata locului cum arata o astfel de mina, am vazut cum se defasoara procedeul respectiv, am inteles la ce foloseste cianura si ce se intampla dupa acest proces al cianurarii, atat cu haldele de steril, cat si cu mina respectiva, cat si cu apa care rezulta din proces.
FOTO: GetAJobInTheMines
M-am convins la fata locului, in ceea ce priveste mina vizitata, ca este un proces prin care neo-zeelandezii nu afecteaza in nici un fel mediul, decat prin faptul ca e o mina de suprafata, se creeaza o groapa destul de adanca…
… decopertare…
Decopertare, dar intr-adevar au solutii post-inchiderea minei, niste solutii care… Iarasi un aspect destul de interesant si am vazut un lucru care in Romania nu este posibil la momentul actual: din pacate, exista o colaborare extrem de stransa cu o comunitate care, la randul ei, este extrem de activa. Comunitatea stie ce vrea si ce sa ceara celor care fac o astfel de mina si care folosesc in felul acesta minereul din zona. Asta nu inseamna ca acord un cec in alb proiectului de la Rosia Montana.
Sa fim foarte bine intelesi. Cei de la Rosia Montana ne-au garantat la nivel verbal ca proiectul pe care-l vor face, daca-l vor face, va avea un grad de securitate sporit, in ceea ce priveste protectia mediului, fata de ceea ce am vazut noi acolo, in Noua Zeelanda.
Pana la proba contrarie sau pana la momentul in care voi putea face comparatia, daca va exista un astfel de moment, intre ce am vazut acolo si ceea ce se va intampla la Rosia Montana, imi pastrez rezerve si pot sa spun: “Domnule, hai sa vedem, veti face si, daca la fata locului va fi macar ceea ce am vazut eu in Noua Zeelanda, voi putea spune la acel moment ca lucrurile sunt absolut in regula”.
Daca ceea ce voi vedea la Rosia Montana va intra intr-o contradictie flagranta cu ceea ce am vazut ca se intampla in Noua Zeelanda, nu voi avea nici o rezerva in a critica pe trei voci, daca vreti, felul in care ar decurge respectiva exploatare.
Dar, pana una-alta, eu, ca jurnalist, printr-o astfel de deplasare, am avut ocazia sa ma informez, sa ma documentez, sa vad cu ochii mei ceea ce se intampla intr-o astfel de exploatare, iar astazi, daca ar fi sa stau fata-n fata cu niste contestatari ai unui astfel de proiect, as avea niste argumente valabile, nu pentru a ma contra cu ei, ci pentru a vorbi despre un astfel de proces al obtinerii aurului prin metoda cianurarii.
Asta este esenta vizitei din Noua Zeelanda. Daca o astfel de mina ar fi existat la Sofia sau in Budapesta si infotripul de persoana ar fi costat doar cateva sute de euro, era o deplasare mult mai etica, mult mai deontologica, mult mai morala decat o deplasare in Noua Zeelanda? Care-i baiul de fapt? Ca ne-am dus sa vedem o astfel de mina, ori baiul este ca s-a intamplat taman in Noua Zeelanda?
N-am primit nici un fel de bani
Nu, s-a spus ca ati primit niste bani de la Rosia Montana.
N-am primit nici un fel de bani, asta este o tampenie majora! Rosia Montana a asigurat deplasarea, deci a platit biletele de calatorie si costurile de cazare pentru respectivii jurnalisti. Asta este ce-a platit Rosia Montana. N-a vazut nimeni un euro, un leu, un dolar din mana celor de la Rosia Montana.
A existat vreo diurna?
Nici un fel de diurna, domnule, ce, ati innebunit, pai ce, ne-am dus intr-o deplasare?
Nu stiu, eu te intreb, n-am innebunit.
Guvernul este cel care, din cand in cand, ofera diurne jurnalistilor in deplasari de genul asta, ok?
FOTO: Frank Timis on Newstime Africa
Rosia Montana nu ofera nici o diurna, poate unii, la un moment dat, si-au luat pe vremuri, la inceputul proiectului, poate in perioada Frank Timis, niste “diurne” de milioane de euro, si astia erau dintre oficiali sau chiar dintre colegii nostri de breasla. Ei cred ca si-au luat niste asa-numite “diurne”.
In acest moment, proiectul RMGC mai este sau nu mai e legat de controversatul Frank Timis?
Din ce-am inteles de la cei cu care-am discutat, Frank Timis este complet exclus din ecuatia RMGC, si-a facut exit-ul in urma cu niste ani. A primit o suma, inteleg, destul de mare de bani pentru partile pe care le detinea in acest proiect si nu mai are nici un fel de legatura.
(va urma)