Date noi aflate de GSP arată că 2 Mai a consacrat politizarea hoţiei. Oamenii PD-L adusi de Monica Ridzi au provocat cel mai mare scandal dintr-un minister din România. Lucrurile nu sînt ce par a fi. Povestea este uluitoare.
Marţi, la ora 17:28, Monica Ridzi a demisionat, acuzînd o “coaliţie politică” şi spunînd că “mă consider nevinovată”.
“Am aşteptat momentul auditului, ca raport echidistant şi apolitic, ca să putem să acţionăm”, a mărturisit o voce din PD-L, explicînd că cererea de demisie a venit de la Cotroceni “după ce am văzut raportul de audit publicat pe site-ul GSP”.
“A tras de timp”
Partidul susţine că a convenit cu Ridzi să plece încă din primele zile, dar a aşteptat un moment, “ca să nu dăm senzaţia că am cedat în faţa unei campanii de presă”. Explică: “Ştiam că investigaţia GSP e onestă, dar ce ne făceam dacă se repeta cu alt ministru şi era nedocumentată sau rău intenţionată?”.
Între timp, PD-L a sesizat că Ridzi are un dublu limbaj. În faţa conducerii a declarat că se consideră plecată şi că aşteaptă doar momentul cînd se va întruni primul criteriu obiectiv, dar, de fapt, “a continuat să tragă de timp şi să caute o soluţie pentru a rămîne în funcţie”.
Filiera: “Doamnă, m-au prins!”
Ce a precipitat lucrurile? Ce a făcut ca oamenii din minister să primească, la 16:15, ordinul repezit: “Convocaţi presa pentru ora cinci!”?… citeste tot pe site-ul lui Catalin Tolontan