După luni de zile în care a fost neclar de ce nu este adus Alexander Adamescu în România, aflăm noi date în această chestiune.
Ministrul Justiţiei Stelian Ion a anunţat, întrebat despre persoane condamnate şi fugite din ţară dar pe care statul român le aduce înapoi în România, că în cazul lui Alexander Adamescu a făcut o solicitare către autorităţile din Marea Britanie, pentru a a afla de ce nu a primit un răspuns referitor la o repatriere a acestuia.
„Ministerul Justiţiei a adus mulţi oameni certaţi cu legea. De asemenea, eforturi au fost făcute, însă consider că ar trebui reluate discuţiile şi forţate un pic. Într-adevăr avem de primit nişte răspunsuri. Am făcut cereri către autorităţile partenere, cu care am colaborat foarte bine de-a lungul timpului, dar voi avea o întâlnire spre exemplu cu domnul ambasador la Italiei vinerea aceasta în care voi ridica problema pe care am resimţit-o noi în ţară legată de cazurile celebre despre care am tot vorbit şi eu şi dvs presa.
De asemenea, am făcut o solicitare de curând către autorităţile din Marea Britanie pentru a afla de ce, cel puţin într-un caz, nu am primit un răspuns referitor la o repatriere”, a afirmat Stelian Ion, întrebat ce face Ministerul Justiţiei pentru a îi aduce în ţară pe cei condamnaţi şi fugiţi în străinătate.
Chestionat dacă este vorba despre Puiu Popoviciu sau Alexander Adamescu, ministrul a răspuns, conform News.ro: „Adamescu. Puiu Popoviciu are termen de judecată. Este dreptul său de a se adresa instanţei şi de a parcurge căile de atac, însă în cazul Adamescu am revenit cu o solicitare”.
Acesta a adăugat că este important să fie aplicate măsuri preventive astfel încât, unde sunt indicii că cei care vor primi o condamnare vor să plece din ţară, să fie împiedicate aceste acţiuni.
„E foarte important cum gestionăm şi măsurile preventive, astfel încât, acolo unde sunt indicii că ar putea să părăsească ţara, să fie luate măsuri preventive.
Nu poţi să le ţii nici pe ani de zile, de aceea dosarele trebuie să dureze mai puţin, pentru a nu fi nevoit să ţii o măsură preventivă 10 ani de zile.
Nu e legal şi nu e posibil acest lucru. Atunci cei care ştiu că au o decizie finală de primit sunt cu bagajele la uşă şi de multe ori pleacă şi nu mai sunt de găsit o perioadă”.
Chestionat dacă sunt informaţii noi despre Daniel Dragomir şi Prinţul Paul al României, ministrul Justiţiei a replicat:
„Nu există nici o infomarţie. Mai e şi Sorin Strutinsky din tripleta de la Constanţa. Da. Autorităţile trebuie să îşi facă treaba şi, prin cooperare judiciară internaţională, să se dea de urma acestor persoane”.