home POLITICA Remanierea este acum în curtea preşedintelui Klaus Iohannis

Remanierea este acum în curtea preşedintelui Klaus Iohannis

Share

Remanierea Cabinetului Tudose este acum în parohia preşedintelui Klaus Iohannis. Se spune că şeful statului ar urma să respingă nominalizările lui Paul Stănescu, la Dezvoltare, şi Felix Stroe, la Transporturi.

Paul Stănescu, PSD Olt: OUG 13 se va transpune în lege!

Paul Stănescu este vizat de o anchetă DNA. Aceasta privind plăţi ilegale făcute de Consiliul Judeţean Olt către clubul de fotbal FC Olt. În acest moment, DNA face ceretări in rem. Felix Stroe nu este cunoscut ca având dosare penale în orice stadiu.

El este un fost securist de modă veche. S-a poziţionat ca un adversar intra-PSD al Clanului Mazăre, în PSD Constanţa. Atunci când Radu Mazăre, Sorin Strutinski şi Nicuşot Constantinescu a depopulat organizaţia locală, Stroe a venit la putere.

Remanierea. Paul Stănescu, vizat de remanierea remanierii

Paul Stănescu este vizat într-o anchetă a DNA, alături de Darius Vâlcov, economistul feroce din cimitirul pesedist atroce. Cercetările sunt începute in rem, după ce instanţa a dispus în 2015 redeschiderea cauzei.

Dosarul vizează infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice. Dovada se regăseşte şi pe site-ul Tribunalului Olt, unde scrie clar că dosarul a fost redeschis în 2015. Durul Stănescu declara:

Ar trebui să fim toţi numai în puşcărie. Toţi preşedinţii de consilii judeţene numai în puşcărie. Toţi miniştrii în puşcărie. Prim-ministrul în puşcărie, pentru că discutăm de chestiuni de oportunitate.

Strada Felix Stroe, neasfaltată. Remanierea Cabinetului Tudose, ba

În comuna Cumpăna din judeţul Constanţa, există o stradă neasfaltată, numită Felix Stroe. În timpul liber, personajul este director general la RAJA Constanţa. Remanierea l-ar putea ajunge şi pe omul-stradă neasfaltată.

Strada se află la ieşirea din Cumpăna, în zona nouă a comunei. După cum se vede, este un drum de piatră şi pământ, care a primit denumirea de “Stroe Felix” încă din 2009, după o hotărâre dată de Consiliul Local.

, relatează Paul Greavu, reporter Digi24.

Câţi nu au fost domnule miniştrii şi nu au făcut nimic. Mai face şi ăsta ceva? Au pus firma întâi şi pe urmă să vadă ce se face.

, spune un cioban. Localnicii speră că strada va fi reabilitată.

Citeşte şi
Sir Paul Stănescu delirează despre Pasărea Phoenix PSD VIDEO

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunţat la Iaşi că PSD va câştiga următoarele

Cum se exprimă Paul Stănescu. “Iohannis nu este preşedinte la toţi românii”

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a susţinut, miercuri seara, la Antena 3 ca preşedintele

Ciorcel Malacu i-a spus “Sir Paul” tractoristului Paul Stănescu

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i s-a adresat lui Paul Stănescu, secretar general al

Paul Stănescu, cătinel, dis-de-dimineaţă, în vizită la DNA, dosar din Olt

Fostul vicepremier Paul Stănescu a confirmat că a fost audiat ca martor într-un dosar, la

Paul Stănescu spune că era abuz în serviciu dacă nu-i dădea teren lui Oacă

Presedintele PSD Olt, Paul Stănescu, anunta ca, daca nu semna documentul prin care clanului Oaca

CJ Olt, prin Paul Stănescu, 17 ha date Clanului Oacă, pentru fotovoltaice

Comisia de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, condusă chiar de către fostul președinte al CJ Olt,

Cumpănaşu îi acuză pe Stănescu şi Iordache că sunt legaţi de interlopi

Alexandru Cumpănaşu a afirmat ca lideri ai PSD din Olt, precum Paul Stanescu si Florin

Paul Stănescu şi Liviu Dragnea, orgii sexuale la Belina, cu fete racolate de Poliţie?

Localnicii din Olt susţin că Paul Stănescu şi Liviu Dragnea ar fi protagoniştii unor orgii

Clanul Stănescu este sfâşiat de ameninţări cu denunţuri la DNA

În Clanul Stănescu există un fel de Elenă din Troia: Iulia Stănescu. Ea a provocat

Ameţitor. Soţia fiului lui Paul Stănescu e gravidă cu băiatul fratelui acestuia!

O adevărată dramă se petrece în Clanul lui Paul Stănescu de la Olt. Și aceasta

Share