Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un apropiat al lui Vladimir Putin, anunţă că îşi trimite cei trei fii adolescenţi să lupte în războiul rus din Ucraina.
Totul – la doar câteva ore după ce a criticat comandamentul militar rus şi a îndemnat la folosirea armamentului nuclear în acest război, relatează AFP.
”A venit timpul (ca ei) să strălucească într-o bătălie adevărată şi nu pot decât să le salut hotărârea”, scrie într-o postare pe Telegram Kadîrov.
”În curând, ei vor pleca în prima linie şi se vor afla în zonele cele mai dificile ale liniei de contact”, în Ucraina, anunţă liderul Ceceniei.
Ramzan Kadîrov anunţă astfel că-i trimite la luptă în Războiul rus din Ucraina pe cei trei fii ai săi – Ahmat, în vârstă de 16 ani, Eli, în vârstă de 15 ani şi Adam, în vârstă de 14 ani.
Liderul cecen are în total 14 copii, potrivit site-ului său oficial, însă presa rusă scrie că are mult mai mulţi copii.
Kadyrov will send his underage sons to the “special operation” zone
“Akhmat, Eli and Adam are ready to use their skills in the NWO zone. And I'm not kidding. It's time to show themselves in a real fight, and this is their desire, I only welcome. pic.twitter.com/o2dtj5FgQZ
— Sprinter (@Sprinter99880) October 3, 2022
